Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj a primit 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Uioreanu  FOTO: evz.ro
Alexandru Uioreanu  FOTO: evz.ro

Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat miercuri, 27 martie, de judecătorii Tribunalului Cluj la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri.

Alexandru Uioreanu a fost arestat preventiv în data de 20 decembrie 2012, alături de doi fraţi, Ferenc Nagy şi Gyongyke.
Procurorii DIICOT susţin că aceştia trei ar fi adus droguri din Ungaria şi le-ar fi distribuit prin şcoli.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Cluj, Petru Urs, judecătorii l-au condamnat pe Uioreanu Jr. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni cu suspendare. Uioreanu Junior are un termenul de încercare de patru ani şi şase luni, timp în care, dacă mai săvârşeşte vreo infracţiune, va trebui să execute în regim de detenţie pedeapsa.

Şi fraţii Nagy, care au primit pedepse cu suspendare.

Alexandru Uioreanu a fost acuzat de trafic de droguri, reţinut pentru 24 de ore de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT0 - Structura Teritorială Cluj.
 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite