Ce s-a întâmplat cu decanul Facultăţii de Economie din Cluj: infarct sau suicid?
0Dumitru Matiş (61 de ani), cel care conduce de 9 ani Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, este internat în stare gravă în spital după ce a căzut de la 7 metri. Pe lângă prima ipoteză vehiculată, a unei sinucideri, medicii au descoperit că decanul a făcut infarct, însă nu pot preciza dacă s-a întâmplat înainte sau după incident.
Decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) de la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj, Dumitru Matiş (61 de ani), a fost găsit, sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 7.00, inconştient în curtea casei sale. Căderea în gol de etajul imobilului, aflat la o înălţime de 7 metri, i-a provocat traumatism cranio-cerebral minor, fractură de coloană lombară, fractură de coastă şi fractură de bazin, punându-i viaţa în pericol. Sâmbătă, el a fost intubat şi ventilat mecanic. Nu a fost operat şi nici nu va fi operat timp de 48 ore până doctorii se vor asigura că nu vor apărea complicaţii. „Duminică au apărut noi complicaţii. A fost diagnosticat cu un atac de cord acut şi insuficienţă renală acută. Nu a fost operat pentru că nu necesită intervenţie chirurgicală de urgenţă. Prognosticul este rezervat“, a declarat pentru „Adevărul“ directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Monica Costin. Matiş a fost stabilizat hemodinamic şi este internat la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii de Chirurgie nr. I.
Atac de cord sau tentativă de sinucidere
Purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Cluj, Anca Sidonia Purdea, a declarat pentru „Adevărul“ că una dintre ipotezele cercetate este tentativa de suicid. Această variantă este susţinută şi de surse din cadrul Universităţii care au relatat că anul trecut, în luna martie, Matiş ar fi avut o tentativă de sinucidere. Noul rector al Universităţii Babeş-Bolyai, Ioan Aurel Pop, care l-a înlocuit pe Andrei Marga, un apropiat de-al lui Matiş, intenţiona să schimbe conducerea FSEGA. Matiş, care fusese decan timp de două mandate, în ultimii 8 ani, şi-a depus din nou candidatura. Ştiind că ar putea să-şi piardă funcţia, decanul ar fi încercat să se spânzure de un copac în Făget, o pădure aflată în apropierea oraşului. Creanga s-a rupt şi Matiş ar fi fost găsit inconştient de poliţişti. Întâmplarea nu a fost confirmată oficial. Matiş a fost ales de Consiliul Profesoral al FSEGA pentru un nou mandat, însă rectorul a refuzat numirea lui în funcţie. În luna mai, Matiş a fost numit totuşi decan, doar după ce cadrele didactice şi studenţii de la FSEGA au semnat o declaraţie în care îşi exprimau dezacordul privind decizia rectorului.
„Un om dinamic şi optimist“
Cealaltă variantă luată în calcul este căderea din cauza unui infarct. „Am depistat că pacientul are un atact de cord acut, dar nu ştim să precizăm dacă a survenit înainte sau după căzătură“, a precizat directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Monica Costin. Colegul de catedră al lui Matiş, Irimie Popa a declarat pentru „Adevărul“ că decanul era un om dinamic şi optimist. „Îl cunosc de 20 de ani, este o persoană foarte implicată în activitatea universitară şi în tot ceea ce face. Este foarte dimanic şi foarte optimist, plin de energie. L-am întâlnit săptămâna trecută şi totul părea OK. N-am văzut o schimbare vizibilă de comportament. Totuşi, nu e uşor să conduci o facultate, e o responsabilitate imensă“, a susţinut Popa. Colegul lui Matiş susţine că nu există nicio legătură între controlul derulat la sfârşitul lunii ianuarie de Ministerul Muncii la proiectele POSDRU derulate la FSEGA şi posibila sinucidere a lui Matiş. De asemenea, Popa neagă speculaţiile în legătură cu evenutale probleme pe care le-ar fi avut cu copiii, conform cărora unul dintre băieţii lui ar avea probleme cu drogurile: „are doi copiii mari, de peste 30 de ani, care sunt pe picioarele lor. Nu are nicio problemă cu ei“.
Control de la Ministerul Muncii
Un control fără precedent s-a derulat în ianuarie la proiectele europene ale Universităţii Babeş-Bolyai. Surse din interiorul anchetei au declarat că au fost urmărite acele cadre didactice care s-au implicat în foarte multe astfel de proiecte, ajungând în situaţia de a nu putea acoperi fizic toate orele declarate. În centrul atenţiei au fost cadrele didactice de la FSEGA, unde s-au derulat cele mai multe proiecte pe POSDRU din Universitate. Câţiva profesori de aici au avut o activitate prolifică. Un exemplu în acest sens este decanul de la FSEGA, Dumitru Matiş. În ultimii patru ani, acesta a fost implicat în cele mai importante proiecte POSDRU derulate în cadrul FSEGA. Conform declaraţiei de avere, în anul 2011 el a obţinut un venit de 465.433 de lei din astfel de proiecte.