Încep lucrările la podul peste pârâul Nadăş din zona industrială a Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrări edilitare  FOTO: Adevărul
Lucrări edilitare  FOTO: Adevărul

De marţi, 8 iulie, Primăria Cluj-Napoca va închide circulaţia pe strada Oaşului, în zona podului peste pârâul Nadăş, din cauza demarării lucrărilor de demolare a podului vechi şi de construire a podului nou.

Traficul rutier din această zonă va fi deviat pe străzile adiacente, adică pe străzile Maramureşului, Gării şi Giordano Bruno.
Lucrările fac parte din proiectul privind reabilitarea tramei stradale de acces la zona industrială, în cadrul căruia mai sunt cuprinse şi podurile peste Valea Chintăului, canalul Morii şi cel de pe strada Horea.

Primăria Cluj-Napoca a început reabilitarea podurilor din cadrul acestui proiect la sfârşitul lunii martie. Acestea vor fi modernizate complet, inclusiv în ceea ce priveşte iluminatul stradal sau mobilierul urban necesar. Lucrările sunt realizate de către firma S.C. A.R.L. S.R.L., iar valoarea acestora se ridică la suma de 6.270.613, 25 lei fără TVA.

Mai puteţi citi:

Clujul va avea un nou parc industrial. Investiţia se ridică la 8 milioane de euro

ACI va construi parcul industrial Tetarom IV pentru 36 de milioane de lei

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite