Pe urmele strămoşilor, activitate metodică. Lecţie de istorie cu preşcolarii de la grădiniţa "Ţara Copilăriei" la monumentul de la Adamclisi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşcolarii grupei Prichindeii de la Grădiniţa cu Program Prelungit ”Ţara Copilăriei” Călăraşi au dat un spectacol pe cinste la Monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi. Costumaţi în daci şi romani, preşcolarii au demonstrat vaste cunoştinţe despre strămoşii noştri, dacii şi romanii, începând de la port, îndeletniciri, conducători, arme,  însemne până la luptele care au avut loc între cele 2 popoare.

Evenimentul a avut loc pe 25 octombrie, zi cu mare încărcătură istorică. Educatoarele din grupa metodică 2, Centrul I Călăraşi, coordonate de inspector pentru educaţie timpurie, prof. Georgica Olteanu, prof. Marcela Călin, responsabilă de centrul metodic, prof. Daniela Soare şi prof. Nicoleta Flangea, responsabile de grupă metodică, au participat la activitatea extraşcolară ”Pe urmele strămoşilor noştri” desfăşurată la  Monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi. Abordând tema activităţii metodice de perfecţionare ”Educarea copilului în spiritul valorilor naţionale”, preşcolarii grupei ”Prichindeii” de la Grădiniţa cu Program Prelungit ”Ţara Copilăriei” Călăraşi, îndrumaţi de Ionela Anghel şi Georgeta Dincă, educatoare, costumaţi în daci şi romani au prezentat o  scenă în care strămoşii noştri au aruncat armele, s-au îmbrăţişat iar în finalul activităţii au intonat cântecul ”Ţara noastră” şi depus coroane de flori în memoria înaintaşilor.

„Obligaţia morală a noastră, a profesorilor este aceea  de a forma generaţiile de copii în spiritul cunoaşterii şi respectării valorilor poporului român. Păstrarea valorilor naţionale reprezintă o necesitate pentru fiecare popor ce îşi preţuieşte propria identitate. Vizitele la Muzeul arheologic de la Adamclisi, la Monumentul şi Cetatea Tropaeum Traiani au avut un impact deosebit, atât asupra preşcolarilor cât şi a educatoarelor participante. Acţiunea Cercului pedagogic a continuat cu analiza activităţii preşcolarilor, activităţi pe ateliere şi evaluarea acţiunii metodice. Întreaga activitate a fost o reuşită, iar ghidul a fost impresionat de spectacolul pe care l-au dat copiii”, a explicat prof. Dana Soare.

Imagine indisponibilă

Şi preşcolarii au fost încântaţi de excursia la Adamclisi. Copiii au rămas uimiţi de măreţia monumentului istoric. ”Mi-a plăcut monumentul! Nu credeam că poate fi atât de înalt!” , a spus Sofia, iar Bianca a completat-o:  Am învăţat că Adamclisi se află în judeţul Constanţa şi Monumentul a fost ridicat în cinstea lui Traian.” ”Mi-a plăcut că am mâncat ca pe vremea dacilor, adică lipie cu miere”, a precizat Lorena.

Cadrele didactice participante au identificat câteva puncte forte ale evenimentului: locul încărcat de istorie în care s-a desfăşurat acţiunea metodică; implicarea directă preşcolarilor, a apărinţilor şi a educatoarelor în desfăşurarea acţiunii; a fost o adevărată lecţie de istorie; preşcolarii au participat cu plăcere şi interes pe toată durata desfăşurării acţiunii; copiii au fost impresionaţi de măreţia monumentului.

Imagine indisponibilă

”Cel mai mult m-a impresionat antiteza dintre război şi pace simulată de preşcolari, la început luptându-se iar în final aruncând armele, îmbrăţişându-se şi depunând, în perechi, coroane de flori. Doar promovând experienţa şi menţinând tradiţia, specificul şi identitatea noastră putem oferi preşcolarilor oportunitatea de a înţelege imensitatea teazurului nostru naţional, de a cunoaşte personalităţile de care suntem mândri, arta, cultura, religia şi istoria neamului nostru,” a spus prof. Dana Soare.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite