Accident cu 14 persoane implicate pe DN31, la Olteniţa. Trei dintre acestea, rănite uşor
0Zeci de salvatori au intervenit sâmbătă seară, în jurul orei 21.00, pe DN31, la Olteniţa, la un accident rutier. 14 persoane au fost implicate, în urma coliziunii a două autovehicule. Din fericire, nu au fost pierderi omeneşti, doar 3 persoane suferind răni uşoare.
În acest caz a fost activat Planul roşu de intervenţie. La faţa locului au ajuns echipaje de poliţie, pompieri şi de la Ambulanţă. Accidentul a avut loc pe DN31 Călăraşi-Olteniţa şi se pare că nenorocirea s-a produs din cauza vremii nefavorabile. Traficul în zonă a fost blocat până la finalizarea cercetării la faţa locului, iar victimele au primit îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital. Poliţia Rutieră a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul şi cine se face vinovat de producerea lui.