Discotecile şi cluburile, înţesate de poliţişti în week-end. Razii pentru prevenirea prostituţiei şi consumului de droguri
0Până duminică seară, discotecile, barurile şi cluburile de noapte vor fi înţesate de poliţişti care vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru depistarea persoanelor care practică prostituţia, a anunţat Poliţia Română.
Controalele vor avea loc la discoteci, baruri, cluburi de noapte şi alte localuri de alimentaţie publică, atât din mediul urban cât şi din cel rural. "Poliţişti din cadrul serviciilor de ordine publică şi investigaţii criminale, împreună cu poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevenirea furturilor din patrimoniul public şi privat, depistarea persoanelor care practică prostituţia şi proxenetismul, precum şi pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă", se arată într-un comunicat de presă de vineri al Poliţiei Române. Totodată, controalele vizează depistarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite, identificarea bunurilor obţinute din comiterea de infracţiuni şi sancţionarea celor care încalcă prevederile legale. Poliţiştii vor verifica şi dacă sunt asigurate paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Raziile încep vineri şi se încheie duminică, 19 august.