Luptătorii daci erau tatuaţi pe tot corpul. Ce funcţii ritualice adânci avea obiceiul moştenit de la triburile neolitice

Considerat de unii apanaj al subculturii, iar de alţii act de creaţie, tatuajul este una dintre cele mai vechi forme de artă. Ötzi sau „Omul gheţurilor”, cel mai faimos om tatuat din istorie, are o vechime estimată la peste cinci milenii. Inclusiv geto-dacii se tatuau, conform istoricilor antici şi contemporani.

Tatuajul este o formă de artă apărută cu multe milenii în urmă. Tatuajul se realiza cu ajutorul unor ustensile din os, care aveau aspectul unor dălţi zimţate.

Atunci, tatuajul imprimat pe piele avea rolul de a marca funcţia unui individ într-un trib, desenele sau scrieri având diverse semnificaţii.

O dovadă de necontestat a vechimii acestei arte o avem din 1991, anul descoperirii în munţii Alpi, în apropierea graniţei dintre Austria şi Italia, a lui Ötzi sau „Omul gheţurilor”, cel mai faimos om tatuat din istorie.

Are o vechime estimată la peste 5.000 de ani. Pe corpul său au fost găsite un număr de 57 de tatuaje printre care o cruce pe genunchiul stâng, şase linii de 15 centimetri deasupra rinichiului şi un număr mare de linii paralele pe glezne.

În perioada romană, legionarii care avansau în lumea barbară, după cum arată scriitorii antici, înfruntau triburi cu luptători tatuaţi. Populaţiile din spaţiul carpato-danubiano-pontic nu făceau excepţie, romanii găsind în aceste teritorii oameni tatuaţi pe faţă, cu păr blond-roşcat, ochi albaştrii şi piele albă, asemenea celţilor sau triburilor germanilce.

Conform unor istorici antici şi contemporani, războinicii şi nobilii daci îşi tatuau pe tot corpul, inclusiv pe faţă, simboluri totemice sau heraldice. Şi femeile se tatuau însă pe suprafeţe mici ale corpului, în special în zonele erogene.

”Tatuajul se practică încă din preistorie, din diferite motive, în diferite forme şi cu diverse tipuri de substanţe. Cu siguranţă tuşurile erau din plante, erau din zone cu argilă bogată în fier, pentru culoarea roşie. Probabil îşi extrăgeau pigment şi din sângele animalelor. Erau tehnici primitive şi fiecare tatuaj avea o însemnătate aparte. Cel mai probabil războinicii erau tatuaţi într-un fel, altfel erau motivele pe care le foloseau femeile. Probabil că erau anumite ritualuri înainte de tatuare, se sedau într-un fel, dar acestea sunt lucruri pe care doar le bănuim”, spune Daniel Costache, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean Muzău.

Femeile îşi tatuau numai părţile ce le scotea în evidenţă gracilitatea

Etnologul român Romulus Vulcănescu spune că tatuajul la daci este o moştenire a unor obiceiuri practicate de triburile neolitice, ale Epocii Brozului şi, ulterior, de cele ale Epocii Fierului. În teritoriile dintre Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră exista o tradiţie neolotică potrivit căreia bărbaţii se acopereau în totalitate cu tatuaje ritualice.

În lucrarea intitulată „Mitologie română”, Romulus Vulcănescu scrie că bărbaţii se tatuau ”mai ales pentru practicarea magiei medicale şi războinice”, iar femeile ”îşi tatuau numai părţile ce le scotea în evidenţă gracilitatea: pieptul, sânii, pubisul,fesele, coapsele şi pulpele”.

”Avem atestat în scris de la Dion Chrysostomos care menţionează că dacii se tatuau, inclusiv femeile, care purtau aceste însemne pe faţă, pe pulpe, pe sâni. Spunea că la daci sunt femei libere, ce poartă tatuaje; cu cât mai multe cu atât sunt mai înaintate în rang. Femeile erau însemnate cu fier roşu, dar nu în semn de sclavie, pentru că era apanajul unui anumit rang. Putem trage concluzia că tatuajul avea un rol estetic, de decor”, precizează Daniel Costache.

Poate cea mai veche dovadă scrisă a faptului că geto-dacii se tatuau, în special pe faţă, este capitolul „Istriene”, din ”Lexiconul” lui Hesychius, scriitor grec din secolul al VI-lea î.Hr. „Dionisiu afirmă că atunci când cineva mai mare la Istrieni este numit cel alb este un mod de a-l ironiza, ca şi cum ar avea fruntea curată şi albă; trebuie dimpotrivă să înţelegi că este tatuată”, spune autorul antic.

Pliniu cel Bătrân, un erudit al Imperiului Roman, spunea că dacii îşi fac semne de înfrumuseţare pe trupuri. „La populaţiile barbare, femeile îşi ung una alteia faţa, la daci şi sarmaţi până şi bărbaţii îşi fac semne pe trup”, preciza autorul antic.

”Tatuajele aveau un rol medical, având impresia că sunt feriţi de boli, iar pe de altă parte tatuajele aveau o însemnătate pentru războinici. Îi făceau mai fioroşi. Strabon zicea că în zona carpatică ar fi existat unii războinici care se asemuiau lupilor şi cu siguranţă că trăiau în sălbăticie şi erau tatuaţi totemic. Avem şi dovezi ale tatuajelor pe acest teritoriu şi anume mormântul de la Agighiol, unde printre altele s-a descoperit o cnemidă cu cap de om. Cnemidele sunt apărătorişe de tibie pe care le purtau războinicii. Jumătate din capul de pe cnemidă are dungi orizontale, înfăţişând cel mai probabil tatuajele pe care războinicii le aveau pe faţă”, spune Daniel Costache, de la Muzeul Judeţean Buzău.

Tatuajele, făcute cu fierul înroşit

Istoricii antichităţii au oferit amănunte şi despre tehnicile de tatuaj practicate de populaţiile sud şi nord-dunărene. Călătorul grec Clearh din Soloi i-a văzut pe daci tatuându-se cu ace înroşite în foc şi trecute prin culoare. În lucrarea sa, „Discursuri”, Dion Chrysostomos vorbeşte despre tatuajul făcut de triburile trace, în special de femei, cu fierul înroşit în foc, prin arderea sucesivă a pielii. Istoricii spun că de fapt ar fi vorba de aceleaşi ace înroşite în foc. 

Tatuajul este procedeul de introducere a unor tuşuri într-un strat superficial al pielii, putându-se crea astfel diferite motive. Cu ajutorul unui ac se fac mici înţepături în piele apoi se injectează pigmenţii în dermă, adică stratul mijlociu al pielii care se află sub epidermă.

Numele procedeului este legat de exploratorul James Cook, care în anul 1769 a împrumutat de la localnicii din insula Tahiti acest vechi obicei al tatuării pielii. El a inventat cuvântul „tatoo” pornind de la sunetul scos de ciocanul care lovea acul folosit pentru a străpunge pielea şi care s-ar traduce prin „a marca ceva”.