Cozi la şcolile din Buzău, pentru înscrierea copiilor la clasele pregătitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au început înscrierile pentru clasele pregătitoare
Au început înscrierile pentru clasele pregătitoare

Sute de buzoieni s-au înghesuit la cozi, în primele două zile de înscrieri, pentru a depune cererile în baza cărora copiii lor să poată să urmeze cursurile unei unităţi de învăţământ începând cu septembrie 2015. Un număr de 414 copii au fost înscrişi în clasele pregătitoare ce vor funcţiona în judeţul Buzău în anul şcolar 2015-2016.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Buzău susţin că au fost depuse cereri din prima zi de înscrieri pentru 364 copii care vor împlini 6 ani până la 1 septembrie dar şi pentru 50 de micuţi care vor împlini 6 ani după începutul şcolii, în cazul lor fiind nevoie de acordul psihologilor, în urma testărilor psihosomatice la care trebuie supuşi. 

Reprezentanţii IŞJ Buzău le recomandă părinţilor să nu se îngrămădească la cozi încă din primele zile ale înscrierilor întrucât nu este importantă ordinea depunerii dosarelor, nefiind vorba nicidecum despre ”primul venit, primul servit”, procesarea datelor urmând a avea loc ulterior, fără a se ţine cont de data depunerii actelor, atâta timp cât ele au fost depuse în termenul prevăzut de Ministerul Educaţiei.

În anul şcolar 2015-2016, la Buzău vor fi 203 clase pregătitoare în care vor învăţa peste 4.000 de elevi.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite