Anchetă la Gloria Buzău, după ce juniorii clubului au fost implicaţi sâmbătă într-un accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:
microbuz sportivi

Anchetă administrativă desfăşurată de conducerea clubului SCM Gloria Buzău în privinţa firmei care a pus la dipoziţie microbuzul cu care juniorii Gloriei au fost implicaţi, sâmbătă seara, într-un eveniment rutier, la limita judeţelor Vrancea şi Covasna.

Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 18,30, în timp ce fotbaliştii se întorceau de la Miercurea Ciuc unde susţinuseră un meci. 

Microbuzul care îi transporta pe juniorii secţiei de fotbal a SCM Gloria Buzău a derapat pe marginea şoselei, în condiţiile în care ningea abundent. 

Mijlocul de transport a ajuns în şanţ şi nu a mai putut reveni pe carosabil. Cei 15 sportivi cu vârste între 16 şi 18 ani nu au păţit nimic fiind preluaţi şi transportaţi la sediul Primăriei Tulnici până când fotbaliştii au fost preluaţi de un alt microbuz trimis de la Buzău.  

În noaptea de sâmbătă spre duminică, juniorii Gloriei au ajuns la Buzău. Conducerea clubului buzoian a anunţat, astăzi, că va cerceta administrativ responsabilitatea firmei transportatoare faţă de producerea accidentului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite