Parcarea de 30 de minute la Viena costă de trei ori mai mult decât la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea Vienei a hotărât să introducă începând cu 1 martie 2012 noi taxe de parcare, precum și noi amenzi pentru parcarea ilegală.

Potrivit biroului de presă al Primăriei Viena la Bucureşti, majorarea s-a făcut cu scopul de a crea mai mult spațiu pentru pietoni, de a reduce cât mai mult poluarea aerului și de a proteja mediul înconjurător.

Amendă de 36 de euro
Astfel, taxa pentru parcarea pe perioadă scurtă va ajunge de anul viitor la 1 euro (în loc de 0,60 euro cât este în prezent) pentru 30 minute, 2 euro (în loc de 1,20 euro) pentru 60 minute, 3 euro (în loc de 1,80 euro) pentru 90 minute și 4 euro (în loc de 2,40 euro) pentru 120 minute.
De asemenea, cei care vor parca ilegal vor fi nevoiți să scoată din buzunar, începând cu 1 martie 2012, 36 de euro – cu 15 euro mai mult decât în prezent. În schimb, de la aceaași dată se va micșora taxa de parcare pentru abonamentele de tip reședință - de la 12 la 10 euro pe lună.

1,5 lei, pe spaţiul public din Bucureşti
În Bucureşti, o parcare de 30 de minute pe spaţiile Primăriei Capitalei costă 1,5 lei. În schimb, taxele pentru recuperarea maşinii ridicate variază de la un sector la altul. În sectorul 1 se plăteşte cea mai mică taxă din Capitală: 440 de lei. În sectorul 2 taxa pentru recuperarea maşinii este de 523 de lei, în sectorul3 - 520 de lei, în sectorul 4 - 773,5 lei, în sectorul şase, 677 de lei, iar în sectorul cinci nu se ridică maşini.

Reducere la transportul în comun vienez
Scopul municipalității Vienei este ca pe cât posibil toți cei care vin cu mașina în capitala Austriei să o parcheze la intrarea în Viena și să aleagă mijloacele de transport în comun ca modalitate de deplasarea prin oraș. În aceeași ordine de idei, municipalitatea Vienei a anunțat cu puțin timp în urmă o reducere substanțială, începând cu 1 mai 2012, a abonamentelor anuale pe mijloacele de transport în comun din capitala Austriei (de la 449 euro la 365 euro pe an).





București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite