12 tentative de suicid din noaptea de Revelion şi până azi. Una a fost finalizată
0La Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti şi Ilfov au fost înregistrate 1.774 de solicitări, începând cu noaptea de Revelion şi până pe 2 ianuarie dimineaţă, a declarat dr. Alis Grasu, mamagerul Ambulanţei, potrivit Agerpres.
Aceasta a precizat că 1.089 au fost urgenţe grave de cod galben şi roşu, dintre care 270 de solicitări pentru probleme digestive, 192 pentru lipotimii, unele pe consum de alcool, 54 pentru sincope şi come. Au fost înregistrate 12 tentative de suicid dintre care una s-a finalizat, un bărbat s-a spânzurat. Numărul solicitărilor pentru traumatisme a fost 47, iar cel naşterilor înregistrate în această perioadă a fost 13.
“A fost o perioadă destul de încărcată, mai ales în noaptea de Revelion, când 70% dintre solicitările înregistrate au fost pentru urgenţe de cod galben şi roşu, iar în total, în acest interval, procentul urgenţelor din numărul solicitărilor a fost de 70% faţă de numai 50-60% în celelalte perioade”, a subliniat dr. Alis Grasu.