Expoziţie de obiecte din Cosmos în Capitală. Mâncare pentru astronauţi, jucării "cosmice" şi ultimul pas pe Lună, într-un centru comercial din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casolete cu mâncarea cosmonauţilor din timpul misiunilor spaţiale, amprentele ultimului pas pe Lună, săpunuri Apollo şi jucării inspirate din cele mai celebre misiuni în Cosmos din istoria umanităţii sunt expuse, de joi până pe 11 noiembrie, într-un complex comercial din Bucureşti.

Exponatele fac parte din cea mai mare colecţie de obiecte care au legătură cu misiunile spaţiale, reunite, în centrul comercial "Iris Titan" din Bucureşti, sub titulatura "Cosmos 2012. Mit şi adevăr".

Expoziţia a fost inaugurată joi, în prezenţa lui Tassilo Romisch, fondator Space Service International, al cărui nume a fost inclus în Guinness World Records pentru cea mai mare colecţie de obiecte legate de misiunile spaţiale. La eveniment a participat şi astronautul român Dumitru Prunariu.

Îmbrăcat într-un costum albastru, cu sigla NASA, Tassilo Romisch a povestit despre colecţia sa de obiecte legate de spaţiu, dar şi despre firma pe care o conduce, Space Service Internaţional, prin care pot fi trimise diferite obiecte în cosmos.

"Am cinci degete la o mână şi cinci motive să fiu aici", şi-a început colecţionarul discursul. Primul motiv a fost reîntoarcerea în România, pe care a vizitat-o în urmă cu 40 de ani, iar un al doilea motiv a fost reîntâlnirea cu cel care îi este prieten de 20 de ani, Dumitru Prunariu.

"De asemenea, aceasta este expoziţia mea cu numărul 100", a mărturisit Romisch. "Am fost de multe ori prezent în Cartea Recordurilor, dar, de la ultima mea apariţie acolo, am mai achiziţionat 95.000 de obiecte (...) Am o casă plină cu obiecte de tipul acesta, dar scopul meu nu este să le acumulez, ci să le arăt lumii întregi", a adăugat el.

Expoziţia de la complexul comercial Iris Titan include obiecte originale care au fost în spaţiu - echipamente de cosmonauţi, mecanisme care îi ajutau pe aceştia să se menţină în formă, cutii cu mâncare şi chiar aparate de bărbierit -, dar şi obiecte-cult inspirate din istoricele călătorii în spaţiu - de la pălăria Sputnik care a făcut furori în Statele Unite ale Americii la ţigările de lux Sputnik şi până la jucării, precum un Snoopy îmbrăcat în cosmonaut, o Barbie cu poşetă care de-abia aşteaptă să urce într-o rachetă roz şi un ambalaj al celebrelor bomboane Haribo în formă de astronaut.

Cei care vizitează expoziţia pot vedea, printre altele, o mănuşă care i-a aparţinut lui Iuri Gagarin, un săpun Apollo, inscripţia cu "The eagle has landed" în contextul original, dar şi o inscripţie pe o halbă de bere din porţelan, referitoare la existenţa bavarezilor pe lună.

Această expoziţie, la care accesul este gratuit, este un program educaţional, care are scopul de a prezenta vizitatorilor istoria celor mai importante programe spaţiale şi de a face diferenţa între mit şi ceea ce înseamnă cu adevărat cosmosul.

Astfel, zilnic, între orele 10.30 şi 18.00, vor fi organizate tururi cu ghizi specializaţi: dimineţile de luni până vineri vor fi dedicate copiilor şi eleviilor, iar după-amiaza şi în weekend, tururile vor continua cu cei care s-au înscris în program la www.iristitan.ro/inscrieri_evenimente.html sau la info desk-ul din centrul comercial.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite