Paraşutist militar mort în timpul unui exerciţiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul s-a produs în apropierea Aerodromului de la Zărbeşti. FOTO Arhiva
Accidentul s-a produs în apropierea Aerodromului de la Zărbeşti. FOTO Arhiva

Un militar a decedat miercuri, 26 iulie, în timpul unui exerciţiu de paraşutare, în zona aerodromului Zărneşti. Militarului i-a fost acordat primul ajutor la faţa locului, dar, cu toate eforturile SMURD, a fost declarat decedat la 15.35.

Accientul s-a produs în apropiere de Aerodromul Zărneşti chiar lângă DN73 în timpul unui exerciţiu militar. Un echipaj SMURD a ajuns imediat la faţa locului, dar potrivit lui Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt la ISU Braşov, militarul nu a răspuns manevrelor de resuscitate.După ce au încercat să îl salveze aproape o oră, medicii au fost nevoiţi să declare decesul. Potrivit primelor cercetări militarul s-a lansat cu paraşurat dintr-un avion de mici dimensiuni, dar cel mai probabil din cauza unei defecţiuni paraşuta nu s-a deschis. 

Locotenentul Gabriel-Cristian Dinicică (30 de ani) făcea parte din Direcţia informaţii militare, fiind angajat în Ministerul Apărării Naţionale din anul 2013. Era căsătorit şi avea un copil. Pentru stabilirea circumstanţelor producerii accidentului a fost sesizat Parchetul Militar. De asemenea, conform procedurilor legale, şeful DIM a ordonat constituirea unei comisii interne de anchetă.

Joi, 27 iulie, la ora 8.30, vor fi organizate în toate unităţile militare din ţară ceremonii de comemorare a locotenentului Gabriel Dinicică.

Adrian Ţuţuianu, ministrul Apărării Naţionale, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că este alături de familia militarului căzut la datorie şi că transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanţe.
 
 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite