Concerte ale Filarmonicii de Ziua Copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia zilei de 1 iunie, „Ziua internaţională a copilului”, Filarmonica Braşov va susţine două evenimente care au rolul de a promova şi sprijini tinerele talente.

Cele două concerte poartă subtitlul „La porţile afirmării” şi se vor susţine în datele de 31 mai şi 2 iunie 2016, la Sala Patria, începând cu ora 19.00.

În cadrul primului concert – 31 mai 2016 -  pe scenă vor urca 7 solişti tineri, cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani, elevi ai liceelor de muzică din Bucureşti, Braşov şi Ruse (Bulgaria).

Sub bagheta dirijorului Koichiro Kanno, în introducerea concertului, orchestra simfonică va interpreta Uvertura „Flautul fermecat” de W. A. Mozart.

Programul concertului va continua în interpretarea celor 7 solişti, care vor urca pe scena braşoveană cu părţi din concerte şi piese de mici dimensiuni, după cum urmează:

  • P. Sarasate – Fantezia „Carmen”                                  OCTAVIAN PÎRLEA - vioară
  • C. Stamitz – Concertul nr. 1 in Sol major (partea I)     ŞTEFAN SIMION - violoncel
  • M. Bruch – Concert (partea I)                                       IZABELLA DICU - vioară
  • A. Vivaldi – Dublu concert (integral)                           ANDREEA VOICESCU (chitară) şi IOAN MARA (chitară)
  • H. Wieniawski – Poloneza de concert                          ŞTEFAN APRODU - vioară
  • C. Reinecke – Concertul în Do major (partea I)           DIMITAR DIMITROV – flaut (Bulgaria)

Seara celui de-al doilea concert – 2 iunie 2016 – va debuta cu Uvertura „Oberon” de C. M. von Weber, iar concertul va fi susţinut tot sub bagheta dirijorului Koichiro Kanno.

În cadrul concertului din 2 iunie a.c., pe scena braşoveană vor urca trei tineri solişti din Japonia şi România. Aceştia vor interpreta, acompaniaţi de orchestra simfonică, concertele integral, astfel:

  • H. Vieuxtemps – Concertul nr. 5                                  LISA YASUDA – vioară (Japonia)
  • V. Bassi - Fantezie pe o temă de Rigoletto                   SZILAMER BENEDEK - clarinet
  • S. Rachmaninov – Concertul nr. 2                                HAYATO SUMINO - pian (Japonia)
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite