Bani aruncaţi pe Apa Sâmbetei. Campusul şcolar de la Metrom a fost abandonat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
campus scolar Metrom Brasov

Campusul şcolar care trebuia construit în zona stadionului Metrom este unul dintre proiectele vechi ale Braşovului şi a ost abandonat.

Iniţial, autorităţile locale doreau să îl construiască în zona Stadionului Municipal. După ce s-a făcut o expertiză a solului s-a constatat, însă, că terenul este mlăştinos şi nu se poate construi. Astfel, edilii au optat pentru terenul de lângă stadionul „Metrom“, după ce acesta a intrat în proprietatea Primăriei.

În toamna lui 2008, au început lucrările la sala de sport, care urma să fie gata într-un an, iar un an mai târziu proiectul a fost tras pe linia moartă de Ministerul Educaţiei, care de fapt suporta 80% din valoarea investiţiei, iar de atunci proiectul s-a pierdut pe undeva prin birourile ministerului.

De fapt, din tot acel campus, în prezent există o sală de sport începută undeva la marginea oraşului, iar pentru restul campusului nu există nici măcar studiu de fezabilitate. Sunt doar nişte desene pe hârtii, un soi de studiu de prefezabilitate. Tehnic, dacă cineva vrea să finanţeze lucrarea, nu are de fapt documentaţia necesară. 

Astfel, de aproape cinci ani, lângă stadion au rămas doar nişte piloni de beton ridicaţi pentru sala de sport, care se transformă încet, dar sigur în ruine. „În total, s-au investit 2,092 milioane de lei, 60% din sumă venind de la Ministerul Educaţiei, iar 40% fiind suportată de către municipalitate. Banii au fost plătiţi integral către firma constructoare, iar Ministerul Educaţiei mai are să ne vireze aproximativ 200.000 de lei. Lucrările executate în 2008 au vizat amenajarea sălii de sport a campusului. Dacă vom identifica surse de finanţare, vom continua lucrările, care, deocamdată, sunt stagnate”, a explicat Sorin Toarcea, ourtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Teoretic, aşa cum s-a anunţat odată cu demararea lucrărilor la aşa-zisul campus aesta ar fi trebuit să aibă o clădire pentru cursuri (cu 24 de sali de clasă), o sală de sport acoperită, un cămin pentru cazarea sportivilor, două corpuri (pentru scrimă, gimnastică şi box), o cantină, un bloc de garsoniere pentru profesori şi un cabinet medical şi un centru de refacere a sportivilor.

image

Investiţia fusese estimată, în 2008, la 75 milioane de lei, sumă din care 80% trebuia asigurată de minister, diferenţa urmând a fi achitată din bugetul local.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite