VIDEO Oamenii cu suflet mare au îmbrăcat copacii. După modelul bulgarilor, acţiunea „Îmbracă un copac” a ajuns şi la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunea „Îmbracă copacii” a scos pe străzi câţiva brăileni dornici să aducă puţină căldură prin donarea de haine groase. Astfel, aceştia au îmbrăcat câte un copac cu o geacă, un pulover sau o pereche de pantaloni. Acţiunea s-a organizat pe Facebook, iar cei care au participat au fost persoane de toate vârstele, de la cei mai mici până la pensionari.

Duminică, în ziua sărbătoririi Unirii Principatelor Române, mai mulţi brăileni au luat modelul celor din Bulgaria, prin îmbrăcarea copacilor cu haine groase, articolele vestimentare fiind destinate oamenilor străzii. Mobilizarea s-a făcut pe Facebook iar punctul de întâlnire a fost Primăria din Brăila.

„Oamenii mai puţin norocoşi îşi pot recupera demnitatea. Chiar şi cu o îmbrăţişare caldă din partea noastră. Frigul le stoarce de orice energie pozitivă trupul şi mintea, durerea le este masă de trei ori pe zi, iar tristeţea din ochi le apasă chipul cu lacrimi grele.  De ce să fie aşa? De ce să nu poată schiţa un zambet chiar şi pentru o clipită? Trebuie să învăţăm să apreciem natura umană aşa cum este ea şi să îi oferim o şansă, o merită. Şi noi am primit-o atunci când am ales calea mai simplă şi am dat greş. Avem măcar un fular acasă, o haină, o bluză, nu o arunca, îmbracă o inimă, astfel poate bate mai mult. Haideţi să împărţim câte o haină sau ce aveţi pe-acasă şi nu vă este de folos. Simplu! Ieşiţi duminică cu noi şi le împărţim sau o puteţi face în drumul vostru spre servici, cumpărături, familie. Hai la drum, e sigur şi merită!” scrie în evenimentul “Îmbrăcăminte şi încredere în dar, pentru oamenii străzii” creat pe Facebook.

Astfel, duminică, copacii din dreptul primăriei, de pe Bulevardul Cuza, din zona Gării şi Şcolilor au fost îmbrăcaţi de brăileni cu suflet mare. Fiecare donator a îmbrăcat câte un copac cu o haină, un pulover gros, pantaloni de trening sau ghete şi cizme. Totodată organizatorii au mers şi la adăpostul de noapte din Brăila, acolo unde au împărţit articole vestimentare groase pentru cei care erau acolo.

image

“Le mulţumesc tuturor celor care şi-au adus aportul la evenimentul de astăzi, dedicat celor care chiar au nevoie de noi. Le mulţumesc tuturor pentru atenţie, încredere, susţinere, dedicare şi nu în ultimul rând pentru timpul pe care l-au investit în destinaţiile către cei fără adăpost, de prin diverse zone ale oraşului. Împreună, toţi cei care am participat, am îmbrăcat copacii din jurul Primăriei, ne-am deplasat în Zona Gării, Şcolilor, Vidin şi am împărţit haine diverse, direct în mână, atât oamenilor străzii fără adăpost, cât şi celor care aparţineau unui centru de găzduire în regim de urgenţă, sistem de zi. O să mai repetăm acţiuni asemănătoare lunar şi am încredere, că doar împreună, vom reuşi să antrenăm cât mai multe persoane să ni se alăture. Fiecare dintre noi are dreptul la viaţă” a declarat organizatorul evenimentului Florentina Dumitru.

Astfel de acţiuni au avut loc în mai multe locaţii din oraş, organizate de diferiţi oameni. Însă cu toţii au avut acelaşi ţel: de a dărui o haină groasă pentru amărâţi. Nicu, un lucrător la salubritate, nu a stat pe gânduri când a văzut îmbrăcămintea agăţată în pomi şi a ales atât pentru el cât şi pentru cumnat şi soţie.

Şi nu numai Nicu s-a bucurat de îmbrăcămintea lăsată de oamenii cu suflet mare. Din păcate, câinii maidanezi au distrus o parte din articolele vestimentare. 

image
Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite