O tânără aflată sub influenţa alcoolului a fost lovită în plin de un autovehicul, după ce a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie, în vârstă de 37 de ani, a fost acroşată de un autoturism pe DE 584 pentru că a traversat strada fără să se asigure. Testarea cu alcooltestul a scos în evidenţă faptul că aceasta avea o alcoolemie de 0,81 mg/l.

Pe 27 august, un brăilean, în vârstă de 70 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei brăilene Viziru, a surprins şi acroşat o localnică, în vârstă de 37 de ani, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

”Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că pietonul avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,81 mg/l. Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite