Adolescenţi prinşi la furat de lemne. Proprietarul copacilor i-a dat pe mâna Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lemnele tăiate au fost lăsate în custodia proprietarului  Foto: arhivă Adevărul
Lemnele tăiate au fost lăsate în custodia proprietarului  Foto: arhivă Adevărul

Doi tineri, cu vârsta de 15 şi 18 ani, sunt cercetaţi pentru furt după ce au fost surprinşi de un  bărbat pe terenul agricol al tatălui său, de unde tăiaseră cu drujbele mai mulţi copaci.

Pe 15 ianuarie, Poliţia oraşului Ianca a fost sesizată telefonic de către un bărbat, din comuna Mircea Vodă, cu privire la faptul că a identificat pe câmp doi bărbaţi ce transportau cu o căruţă mai multe lemne ce au fost sustrase de pe terenul agricol al tatălui său.

”Ajunşi la faţa locului, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Ianca i-au identificat pe doi tineri, cu vârste de 15 şi 18 ani, din oraşul Ianca, care transportau material lemnos, specia salcâm, pe care l-ar fi sustras prin tăierea mai multor copaci cu ajutorul a două drujbe”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila.

Materialul lemnos a fost lăsat în custodia persoanei prejudiciate, iar cele două drujbe au fost confiscate de poliţişti până la finalizarea cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru furt. 

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite