VIDEO După şcoală, lecţia de „karate”. Trei adolescenţi s-au luat la bătaie într-o autogară din Bistriţa-Năsăud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După şcoală, trei adolescenţi din Bistriţa-Năsăud s-au gândit să continue cu câteva figuri de „karate”. Cei trei s-au luat la bătaie într-o autogară din Bistriţa-Năsăud, sub privire stupefiate ale celorlalţi copii şi adolescenţi care aşteptau autobuzul pentru a merge acasă.

Tot mai mulţi adolescenţi aleg să îşi regleze conturile cu pumnul şi cu picioarele. O demonstrează şi trei adolescenţi din Bistriţa-Năsăud, care, după ce şi-au aruncat vorbe grele în autogara din oraşul Năsăud s-au luat la bătaie. 

Totul s-a petrecut vineri, după orele de curs, în plină stradă. Deşi martori la aceste scene au fost mai mulţi copii şi adolescenţi, nimeni nu a intervenit pentru a-i calma pe cei trei bătăuşi. 

Unul dintre adolescenţi este pus la pământ şi lovit cu picioarele inclusiv în zona capului. După câteva secunde, cei trei se calmează brusc şi părăsesc zona. Parte din această bătaie a fost surprinsă de unul dintre martori cu telefonul mobil. 

Imaginile au ajuns şi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud care, în ciuda faptului că nu există până la această oră o plângere penală, s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal.

„Ne-am autosesizat şi i-am identificat pe cei trei tineri. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul infracţiunii de loviri şi alte violenţe”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al poliţiei bistriţene. 

Se pare că protagoniştii sunt trei adolescenţi de 15 şi respectiv 17 ani din Năsăud şi respectiv din comuna Coşbuc, care învaţă la licee din Năsăud. Deocamdată nu se ştie de la ce a pornit conflictul dintre cei trei. 

Vă mai recomandăm:

Un bărbat şi-a bătut mecanicul cu toba de eşapament, nemulţumit de modul în care piesa a fost fixată

Un CFR-ist riscă închisoarea, după ce şi-a bătut cu paleta un coleg, în timpul serviciului

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite