Prim-procurorul bistriţean care a luat mită un pod ar putea scăpa de gratii după ce a executat doar un sfert din pedepsă
0Veturia Moldovan, prim-procurorul bistriţean care a luat mită un pod, ar putea fi eliberată după doar jumătate de an de închisoare. Luna aceasta, Curtea de Apel Cluj se va pronunţa cu privire la cererea de contestare a arestului cu executare primit în sentinţa din primăvară.
Potrivit Gazeta de Bistriţa, prim-procurorul Veturia Moldovan ar putea scăpa de închisoare, după ce a executat doar o pătrime din pedepsă, adică doar 6 luni. Curtea de Apel Cluj se va pronunţa luna aceasta cu privire la contestaţia făcută de năsăudeancă încă din luna martie, când şi-a primit sentinţa.
Veturia Moldovan a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru trafic de înfluenţă şi încă 6 luni de închisoare pentru instigare la fals intelectual. Năsăudeanca ar trebui să execute doi ani de închisoare.
Procurorii DNA spun că prim-procuroarea din Năsăud a acceptat construirea unui pod până la casa sa de vacanţă, angajându-se în schimb să întervină pe lângă judecătorul Petru Rus pentru a-l ajuta pe constructor să obţină o soluţie favorabilă într-un proces civil.
Podul, în valoare de 30.000 de lei, a fost „oferit cadou” prim-procurorului Veturia Moldovan de către SC Dimex 2000 Company SRL. Atât constructorul podului, cât şi judecătorul Petru Rus au fost condamnaţi cu suspendare.
Imediat după condamnare, fiul Adrianei Veturia Moldovan a dezvăluit pe Facebook că aceasta ar fi bolnavă de ciroză în stadiu avansat şi a insinuat că aceasta nu ar putea să îşi execute pedeapsa.
Procurorul se pregătea să sărbătorească un nou mandat la şefia Parchetului năsăudean...
Culmea, în momentul în care era monitorizată de procurorii DNA, Veturia Moldovan se pregătea să sărbătorească obţinerea unui nou mandat la şefia Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud. Procurorii au găsit în urma percheziţiilor însemnări din care rezultă că aceasta intenţiona să organizeze o petrecere prin care să sărbătorească reuşita.