FOTO Floarea Cosmi, ultimul opincar din Bistriţa-Năsăud, vorbeşte despre meşteşugul care i-a ocupat jumătate de secol

De mai bine de 50 de ani, Floarea Cosmi îşi câştigă existenţa din confecţionarea opincilor. Acestea ajung în vitrinele românilor plecaţi peste hotare, care le preţuiesc ca pe bijuterii sau în picioarele dansatorilor ansamblurilor populare. Deşi are deja 76 de ani, tanti Floarea nu vrea să abandoneze meşteşugul, mai ales că este singurul meşter popular care mai confecţionează opinci.

Floarea Cosmi are 76 de ani şi este din Runcu Salvei, o zonă care abundă de meşteri populari. Cu toate acestea, tanti Floarea este singura „opincară” din judeţ şi printre puţinele din ţară.

A învăţat meşteşugul de la soţul său, cu care s-a căsătorit la vârsta de 18 ani şi timp de mai bine de 50 de ani a făcut împreună cu dânsul milioane de opinci. Soţul său, decedat de 5 ani a învăţat la rândul său meşteşugul de la bunicul său şi l-a dus mai departe cu sfinţenie timp de aproape 55 de ani.

Mai conduc meseria că-mi place meseria, am comenzi într-una. Aici viu pentru că-mi place între oameni, ne spune tanti Floarea, care recunoaşte că adoră să meargă la târguri, ajungând să colinde şi de câte 5-6 ori pe an ţara în lung şi-n lat pentru a le arăta tuturor românilor minunăţiile ce ies din mâinile sale.

Deşi nu are copii, femeia a încercat să îşi înveţe vecinele să confecţioneze opinci, în încercarea de a transmite meşteşugul mai departe. Acestea însă s-au arătat descurajate de munca depusă, în ciuda faptului că se fac bani.

Nimeni nu mai face, nu li-i voia să facă, lucră ce lucră şi să lasă, nu li-i voia, uite şi la degetele mele cum arată. Eu lucru că mi-i dragă meseria, precizează meşterul popular.

A avut şi animale şi nu s-a lăsat intimidată de muncile câmpului, însă marea dragoste au rămas opincile, cândva încălţate de toată suflarea ţării. Pentru confecţionarea lor se foloseşte de un butuc din lemn, un ciocan de cauciuc şi un cui.  Tiparele opincilor le desenează cu creta, după care taie bucăţile de piele parcă cu ochii închişi. Urmează găurile şi fâşiile de piele care vor ajuta la legarea lor pe după picior.

Meşteşugul a fost urmărit cu interes şi entuziasm şi la Muzeul Ţăranului, unde a fost invitată să le arate orăşenilor cum se făceau opincile. Potrivit femeii, acestea se făceau înainte din bucăţi de anvelope de tractor, acolo era munca mai mare, iar efortul era şi mai mare când erau lucrate din piele de porc sau de vită, care trebuia lăsată câteva săptămâni bune la muiat cu sare şi tărâţe.

Se lucrau şi din piele de porc şi vacă, două-trei săptămâni sta cu sare şi tărâţe. Amu` şoricu` de porc îl mâncăm, nu mai face nime` aşa, ne explică tanti.

Cele mai vechi opinci, purtate de soţul său şi păstrate drept amintire, au şi 40 de ani, iar acestea nu sunt singurele obiecte ţinute la loc de cinste de-a lungul deceniilor. La fel păstrează şi costumele populare, 20 la număr, care de care mai vechi şi mai valoroase.

La târgul saşilor, tanti Floarea a venit cu câteva gentuţe ţesute acum ani buni, dar şi cu o cămaşă ţărănească care a aparţinut mamei sale şi care are mai bine de 70 de ani vechime. Văduva se mândreşte şi cu pânzături, ştergare şi farfurii la fel de vechi, susţinând că în timp ce alţii le aruncă înlocuindu-le cu „noutăţi” ea le păstrează la loc de cinste.

30-40 de lei ia pe o pereche de opinci, iar unele le dă şi de „pomană”, pentru că spune ea ”Dumnezău dă pe de altă parce”.

Opincile sunt cele mai vechi încălţăminte româneşti, purtate de către ţărani. Acestea erau purtate şi în Serbia, Bulgaria sau Macedonia. În România acestea erau purtate în toate zonele, având mici deosebiri: cele din zona de munte erau mai înalte, în timp ce cele încălţate de către cei de la câmpie erau mai scurte.