Ţipţerii din Vişeu de Sus îşi dau întâlnire pe Valea Vaserului la "bisericuţa din pădure"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întâlnirea anuală a minorităţii germane din oraşul Vişeu de Sus, eveniment organizat de către Forumul Democrat al Germanilor din Viseu de Sus, va avea loc în acest an în perioada 9-10 august. Printre cei care şi-au anunţat prezenţa la eveniment se numără şi ambasadorul Republicii Federale a Germaniei la Bucureşti, Excelenţa Sa Werner Hans Lauk.

Pe durata celor două zile vor fi numeroase momente cultural-artistice prezentate de către formaţii din ţară şi din străinătate. 

Vor evolua în faţa publicului prezent orchestra, fanfara şi grupul de dans ”Reinhard Reissner Big-Band” din Neuburg an der Donau/Germania, respectiv grupuri de dans din Oradea şi Satu Mare. Pe terenul de fotbal din Vişeu de Sus în data de 10 august vor avea loc mai multe întreceri sportive.

Cei prezenţi vor putea gusta din produsele tradiţionale ţipţereşti, dar vor putea asculta şi un program de muzică corală religioasă, copiii de la secţia germană a Liceului Tehnologic Vişeu de Sus pregătind un program literar-muzical special pentru acest eveniment. 

Nu putea lipsi plimbarea cu Mocăniţa, până sus la Făina, unde va avea loc slujba religioasă la capela dedicată Sfintei Elisabeta. 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite