VIDEO Localitatea Slănic Moldova, inundată după o rupere de nori. Drumul naţional a fost acoperit cu aluviuni
0
Localnicii s-au confruntat cu inundaţii de proporţii iar mai multe gospodării au fost afectate de trecerea apelor.
Râuri din zona Slănic Moldova au ieşit din matcă şi au inundat luni după-amiază localitatea, după o ploaie torenţială care a durat mai bine de jumătate de oră.
Apa a depăşit jumătate de metru, iar câteva zeci de gospodării au fost inundate.
În cartierul Cireşoaia, pompierii au intervenit în peste 35 de gospodării pentru a scoate apa din curţi şi chiar din case.
”În Slănic Moldova intervenim cu două autospeciale şi trei motopompe pentru decolmatarea pârâului Rece şi a drumului judeţean DJ 116 din staţiune. În sprijinul echipajelor noastre intervine cu zece persoane Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din oraş, cu trei buldoexcavatoare, o autobasculantă, o autospecială de intervenţie şi una de teren. Drumul Naţional din zonă a fost acoperit de aluviuni, dar au intervenit cei de la Drumuri şi Poduri pentru a le degaja”, a declarat, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
VIDEO. Ştirile Tg. Ocna