Doi copii au murit în urma unui incendiu. În casă se aflau 12 persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi copii au murit în incendiu FOTO aradon.ro
Doi copii au murit în incendiu FOTO aradon.ro

Doi copii au murit în cursul dimineţii de vineri, în urma unui incendiu. Acesta s-a produs pe strada Caransebeş din municipiu. În locuinţa cuprinsă de flăcări se aflau 12 persoane, 10 copii şi doi adulţi – părinţi.

Incendiul de pe strada Caransebeş a fost sesizat la 112 de către un trecător. Două camere şi bucătăria – în care dormeau cei 12 – au fost afectate în urma izbucnirii incendiului.

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere şi spumă, o autospecială de deblocare-salvare şi o autospecială SMURD. În momentul sosirii pompierilor incendiul se manifesta generalizat la cele trei încăperi. Focul s-a propagat şi la acoperiş. În urma operaţiunilor de stingere, pompierii au descoperit cadavrele carbonizate a doi copii.

Restul familiei celor două victime, fraţii şi părinţii au scăpat nevătămaţi. Familia locuia într-o casă constuită din cărămidă şi văiugă.

Urmează să se efectueze cercetări pentru a se stabili cauzele producerii incendiului.

Vă mai recomandăm: VIDEO Casă mistuită de două incendii produse în aceeaşi noapte, la Runcu. Proprietarii, acuzaţii grave la adresa pompierilor

Incendiu la o casă din Giurgeni. Focul a fost stins după 30 de minute

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite