Cursul de bucătar, cel mai căutat
0Acesta este singurul curs la care au existat suficiente solicitări pentru a se forma o grupă de 20 de cursanţi.Asociaţia de Sprijin a Şomerilor organizează începând cu luna aceasta cursuri de formare în diverse domenii, cum ar fi lucrători comerciali, ospătari, instalatori, dulgheri sau bucătari.
Cei 20 de tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani care s-au înscris la cursul de bucătari, provin din mediul rural, din diferite comune ale judeţului. Niciunul dintre cursanţii nu a mai lucrat în domeniu, singura legătură cu bucătăria fiind tentativele culinare din bucătăria de acasă. Dragoş Roman din Bragadiru are 19 ani şi s-a înscris la cursul de bucătari pentru a descifra tainele artei culinare, dar şi cu speranţa că, odată pregătit în acest domeniu, va putea intra pe piaţa muncii. Băiatul a absolvit anul acesta un liceu teoretic în Alexandria, care nu i-a oferit nicio calificare şi nu a avut nici o şansă să-şi găsească un loc de muncă. „ Deocamdată vreau să învăţ meseria asta. Am văzut că asta se caută acum, şi aici la noi, şi în Bucureşti, şi în străinătate. Nu m-am gândit dacă o să plec în afară, mai întâi să termin şi apoi văd ce pot face „ , spune tânărul de 19 ani. Întrebat dacă a mai avut de-a face cu bucătăria până acum, Dragoş recunoaşte că nu a gătit, dar este dornic să înveţe.
La fel ca el, a venit să înveţe meseria de bucătar şi Marian Bâcă, din Merişani, o comună aflată la aproape 25 de kilometri din Alexandria. Băiatul de 19 ani este decis să facă naveta în următoarele patru luni, patru zile pe săptămână până când va obţine diploma de bucătar. „ Am căutat de lucru după terminarea liceului, dar nu am găsit. Am văzut prin anunţuri, peste tot că cele mai multe locuri de muncă sunt în acest domeniu şi m-am gândit să încerc”, spune tânărul.
Chiar dacă nu a mai avut de-a face cu gătitul, şi Marian speră să capete abilităţi de bucătar după absolvirea acestui curs. Ce va face mai departe, nu ştie exact, dar faptul că diploma pe care o va obţine are recunoaştere europeană îi dă mare încredere. „ Vom putea lucra şi afară şi asta e un lucru bun. Plus că acest curs este gratuit. Poate după terminare îmi voi încerca norocul şi în străinătate” , mai spune tânărul.
Vor face practică la restaurant
Prima parte a cursului de patru luni constă în teorie. Cei 20 de cursanţi vor învăţa teoria gătitului de la instructorul Ecaterina Marin. „ Învăţăm despre gastronomie, bazele alimentaţiei, igiena, etica profesională. Pe urmă vom pune în practică ce am învăţat. Trebuie să înveţe şi teorie pentru a ajunge buni bucătari. Sunt interesaţi şi atenţi, sunt mulţumită de ei”, ne-a spus instructorul.
Cei 20 de viitori bucătari vor face practică în cîteva restaurante din Alexandria. După patru luni de curs ei vor susţine o probă în care vor trebui să demonstreze ce au învăţat.
Reprezentanţii asociaţiei spun că a doua grupă care se va forma va fi pentru cursul de lucrători comerciali. „ Şi pentru acest curs de vânzători avem deja peste 10 cereri şi vom începe în curând”, ne-a spus Florin Drăcşan, reprezentantul ASS. Pentru restul cursurilor de dulgheri, ospătari sau instalatori, deocamdată, s-au înscris câte 4-5 persoane şi până nu se vor strânge 20 de cursanţi pentru fiecare grupă, cursurile nu vor începe.