Angajaţii RMGC au suspendat protestele la Roşia Montană. Minerii aşteaptă ca Victor Ponta să îşi respecte promisiunile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii RMGC la intrarea în galeria Cătălina-Monuleşti
Angajaţii RMGC la intrarea în galeria Cătălina-Monuleşti

Angajaţii companiei miniere Roşia Montană Gold Corporation au suspendat protestele iniţiate în urmă cu o săptămână, până vineri, 20 septembrie 2013. Minerii susţin că aşteaptă să se concretizeze promisiunile premierului Victor Ponta.

”Avem încredere în promisiunea făcută de prim-ministrul României, Victor Ponta. Acesta a declarat public că vom fi ascultaţi şi că la nivelul parlamentului se va forma o comisie specială care se va deplasa la Roşia Montană pentru a vedea realitatea la faţa locului. Dacă această promisiune nu se respectă, iar parlamentarii ne ignoră şi refuză să vină la Roşia Montană, suntem decişi să reluăm protestele, sâmbătă, pe 21 septembrie 2013”, a declarat Cristian Albu, liderul sindicatului ”Viitortul Mineritului”. 

Acesta a lansat din nou invitaţia către parlaemntari de a vizita Roşia Montană. ”Rugăm parlamentarii să nu ne ignore, să nu se documenteze despre Roşia Montană citind ziarele sau uitându-se la televizor, ci să vină la faţa locului, să vorbească cu toată lumea, să viziteze tot ce e de vizitat şi apoi să-şi formeze o părere bazată pe fapte. Este vorba de vieţile noastre, de copiii noştri şi de viitorul mineritului în România. Vom lupta pentru dreptul nostru la muncă şi la o viaţă decentă”, a completat Cristian Albu.

Cei 33 de mineri care s-au blocat în galeria Cătălina Monuleşti au renunţat la protest duminică seara, după ce premierul Victor Ponta s-a deplasat la Roşia Montană, a intrat în mina şi a discutat cu ei. „Eu le-am promis că o să facem comisia specială şi o să-i aducem pe toţi din comisie aici să vorbească cu ei. Şi să vadă aici, să se decidă dacă susţin sau nu proiectul, dar nimeni nu are voie, când nu ştie ce viaţă au oamenii ăştia, să zică "Nu". Trebuie să-i aducem aici, le-am promis şi o să mă ţin de cuvânt. Le-am promis că ne întoarcem aici cu comisia specială şi că fiecare parlamentar îi va asculta şi pe ei. Să ne gândim că oamenii ăştia au dreptul la viaţă", a afirmat Victor Ponta la ieşirea din galeria Cătălina Monuleşti.

Marţi, Biroul permanent al Senatului a anulat procedura de urgenţă iniţiată pentru proiectul de lege privind proiectul Roşia Montană. Acest lucru însemană că se va consitui comisia specială a celor două camere care va analiza proiectul şi va propune plenului un raport.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite