Primarul din Cugir, Adrian Teban, desemnat copreşedinte al PNL Alba în locul senatorului Teodor Atanasiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Teban este copreşedintele PNL Alba, votat în unanimitate de membri Biroului Permanent. Teban este primar al oraşului Cugir, localitate de unde provine şi senatorul Teodor Atanasiu.

Adrian Teban este membru al PNL de mai bine de zece ani, fiind la al treilea mandat de primar în Cugir.

„Aşteptările sunt foarte mari, referitor la ce se va întâmpla în continuare. Eu am primit acestă funcţie cu bună credinţă şi cu dorinţa de a face ca lucrurile să meargă cât mai aproape de aşteptările oamenilor care au votat pe 16 noiembrie. Este şi o mare responsabilitate pentru că lucrurile nu se pot schimba de pe o zi pe alta, dar noi plecăm pe acest drum, eu şi colegii mei din organizaţia Alba, tocmai cu gândul de a fi cât mai aproape de votul din 16 noiembrie”, a spus noul copreşedinte PNL Alba, Adrian Teban.

Desemnarea primarului Adrian Teban la conducerea vechiului PNL şi copreşedinte al noului partid rezultat prin fuziunea cu PDL pare cel puţin surprinzătoare. La prima vedere, senatorul Atanasiu doreşte să aibă un cuvânt important de spus, în continuare, în cadrul oragnizaţiei prin impunerea unui om de încredere. Adrian Teban este în prezent un politician mult mai slab ca anvergură în raport cu celălalt copreşedinte PNL, primarul din Alba Iulia - Mircea Hava.

Teban spune că numirea lui în funcţia de preşedinte interimar „a dovedit că meritocraţia în PNL trebuie să fie şi să rămână şi în marele PNL, gena de bază a partidului şi că principiile şi valorile liberale sunt siguranţa că acest partid va face istorie în România şi va da lideri importanţi”.

Referitor la alegerea Alinei Gorghiu în funcţia de preşedinte PNL, Adrian Teban susţine că „a mai omorât un mit în România, că o femeie poate să îşi asume responsabilităţi mari în România, pe criteriul foarte important, al meritocraţiei şi nu alte criterii”. Din punct de vedere politic, mandatul cu care a preluat această organizaţie este de a „veghea ca în viitoarea fuziune şi în viitorul mare PNL să respecte aceste valori şi principii (meritocraţia – n.r) şi în Alba”. Întrebat cum vede în viitor colaborarea cu colegul de breaslă, copreşedintele PNL Alba, Mircea Hava, Teban a spus că „ bazată pe respect, ca până acum”.

Adrian Teban are 42 de ani şi este absolvent al Facultăţii de Mecanică şi al Facultăţii de Teologie - Litere - Limba Engleză. Este vorbitor de limba engleză şi limba germană.

Schimbare în conducerea PNL Alba după plecarea lui Atanasiu la Bucureşti. Cine va fi copreşedintele noului partid

Teodor Atanasiu renunţă la conducerea PNL Alba şi vrea postul de copreşedinte naţional eliberat de Klaus Iohannis

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite