SUBIECTE BAC 2013 / 2.900  de elevi din Alba dau luni examenul de Bacalaureat la Limba Română, proba scrisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii din Alba vor fi supravegheaţi video la Bacalaureat. FOTO: Adevărul
Elevii din Alba vor fi supravegheaţi video la Bacalaureat. FOTO: Adevărul

2.900 de elevi din judeţul Alba susţin luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba şi Literatura Română, la examenul de Bacalaureat 2013. adevarul.ro va publica, luni, subiectele la Bacalaureat 2013, pe care le va rezolva şi dezbate împreună cu profesori şi candidaţi la examenul de maturitate.

UPDATE 1 Pentru candidaţii de la profilul real, la primul subiect, pe baza unui fragment din George Călinescu – “Scrinul negru”, candidaţii au avut de rezolvat nouă puncte, printre care de identificat sinonime ale cuvintelor “mormane” şi “uzate”. Au trebuit să construiască o expresie care să conţină cuvântul “umăr”, de ilustrat, cu exemple din text, trăsături ale genului epic şi de formulat un comentariu de maxim zece rânduri pe baza textului dat. La subiectul doi, au avut de formulat un text argumentativ de maxim 300 de cuvinte privind “importanţa alegerii unui model în viaţă”. Cel de-al treilea subiect a cuprins prezentarea unui eseu privind tema şi viziunea despre lume într-un text poetic studiat, la alegere, între autorii Tudor Arghezi, Ion Barbu sau Lucian Blaga.

Pentru candidaţii de la profilul uman, la primul subiect, cerinţele au fost tot de rezolvare a nouă puncte pe baza unui text dat, la prima vedere: ” Accidentul”, de Mihail Sebastian. La subiectul doi, elevii au avut de formulat un text argumentativ privind importanţa unui jurnal în timpul adolescenţei. La al treilea subiect, candidaţii au trebuit să evidenţieze tema şi viziunea într-o poezie aparţinând simbolismului.

Examenul de Bacalaureat 2013 continuă luni, 1 iulie, cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română, la care sunt aşteptaţi să participe 2.897 de elevi din judeţul Alba. Subiectele la Bac 2013 vor fi publicate pe adevarul.ro şi vor fi rezolvate şi dezbătute în direct, în  mai multe emisiuni dedicate examenului de Bacalaureat 2013, cu profesori.

Emisiunile despre proba scrisă la Limba şi Literatura Română la Bac 2013 vor fi transmise luni, 1 iulie,  pe adevarul.ro, începând cu orele 10.00, 12.00 şi 15.00, şi vor putea fi urmarite in direct pe site-ul adevarul.ro. 

Supraveghere video


Examenele se organizează în 34 de licee din judeţ, cu excepţia Liceului privat „Sfântul Iosif” Alba Iulia şi a Liceului Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, unde nu au fost elevi înscrişi pentru bacalaureat. Din promoţia curentă s-au înscris 75% din elevii care au terminat cursurile de liceu. Ca şi în anii anteriori, subiectele vor fi trimise de la Bucureşti şi vor fi secrete. Pe lângă camerele care vor fi amplasate în sălile de examen, şi sălile unde se vor corecta lucrările vor fi supravegheate video.

Pentru probele scrise, accesul candidaţilor în sălile de examen se va face pe baza actului de identitate, cu cel puţin 30 de minute înainte de începerea probei. Elevii vor fi puşi câte unul în bancă. Regulamentul de organizare al examenului prevede că elevii nu au voie să intre în sală cu niciun fel de lucrări, de la manuale până la dicţionare de care s-ar putea ajuta la examen.

În 2012 au promovat examenul 1.620 de elevi dintr-un total de 3.415. Procentual, promovabilitatea din 2012 a fost de 47,44 la sută. Un singur elev a obţinut nota 10. Este vorba despre Ina Ioana Todoran in Blaj care a reuşit performanţă să obţină trei note de 10 la Limba Română, Matematică şi Biologie.

Examenul de Bacalaureat 2013 continuă luni, 1 iulie, cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română, la care sunt aşteptaţi să participe 2.897 de elevi din judeţul Alba. Subiectele la Bac 2013 vor fi publicate pe adevarul.ro şi vor fi rezolvate şi dezbătute în direct, în  mai multe emisiuni dedicate examenului de Bacalaureat 2013, cu profesori.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite