FOTO Cum au ajuns locuitorii dintr-un oraş spaniol să facă Revelionul în august
0Locuitorii din Bérchules, un orăşel cu aproape 1.000 de locuitori din regiunea spaniolă Granada, au făcut din vară iarnă şi serbează Anul Nou în mijlocul lui august, tradiţie care a împlinit deja două decenii.
Povestea oraşului care marchează Anul Nou în luna lui gustar a devenit o adevărată atracţie pentru turiştii care vin an de an la Bérchules ca să ciocnească o cupă de şampanie şi să-şi ureze un an nou fericit cu patru luni înainte de data tradiţională la care are loc trecerea în noul an.
Bizarul obicei nu are legătură cu vreo tradiţie veche de sute de ani, ci cu o pană de curent majoră care a ţinut localitatea în beznă, în Ajunul Revelionului din 1994. Dezamăgiţi că incidentul le-a stricat petrecerea, localnicii au decis să-şi ia revanşa în luna august a anului următor şi să recupereze distacţia de care au fost lipsiţi.
FOTO Huffington Post
De la acel moment, toată lumea îşi împodobeşte în august casa de sărbătoare, iar străzile sunt invadate de care alegorice cu Cei trei magi de la Răsărit, de focuri de artificii şi de oameni care se bucură anticipat că mai trece un an, relatează „Huffington Post“.
FOTO Huffington Post
La mizeul nopţii, imediat după cele 12 bătăi de orologiu care anunţă trecerea într-un nou an, petrecăreţii au parte şi de o ninsoare cu zăpadă artificială. Bineînţeles, weekendul acesta localnici şi turişti şi-au urat toate cele bune într-o atmosferă festivă demnă de Anul Nou. Doamnele şi domnişoarele s-au conformat superstiţiilor specifice Anului Nou şi au purtat lenjerie intimă de culoare roşie în speranţa că vor avea noroc şi pe viitor.