Ziua ta

Trenul ăsta privat nu are aer condiţionat. Murim de cald până la Galaţi! În faţa mea sunt doi tineri corporatişti, el pare şef de departament, ea pare amploaiata lui. Vorbesc tare şi când nu vorbesc se giugiulesc.

Eu citesc „Dilema veche“. De abia mai pot să citesc, mă omoară căldura asta, degeaba au deschis ferestrele, dar mă dau şi eu intelectual în tren pentru că citesc. Tu stai în stânga mea şi butonezi smartphone-ul de trei ore, de când am plecat din Bucureşti, îmi vine să ţi-l bag în cur! Numai asta ai în cap: digitalul. Ce dracu’poţi să vezi pe digitalul ăla? Şi nici măcar un muşchi nu tresare pe faţa ta încadrată de perciunii lăsaţi să crească la 0,5 milimetri, asta e moda! Şi perciunii tăi mă enervează! Butonezi ca un robot, dacă te-ar vedea mă-ta ţi l-ar arunca pe fereastră, te tâmpeşte digitalul, băi, Alex! Măcar să te fi dus şi tu la biserică, să aprinzi o lumânare de sufletul lu’maică-ta, azi e ziua ei şi dacă ar fi trăit s-ar fi bucurat până la ceruri că ai intrat la Academie, dar pe tine te doare în cur, adevărul este că nici eu nu m-am dus la biserică, a trebuit să fac sandvişurile pentru drum...

Numai asta ai în cap: digitalul! Ce dracu’poţi să vezi pe digitalul ăla?

„Vrei un sandviş?“ - mă ridic să apuc geanta, dar tu mă refuzi. Şi corporatiştii ăştia care se tot giugiulesc, n-au loc de giugiuleală în birourile lor pentru că muncesc ca nişte spălaţi pe creier şi tu, băi Alex, ai să ajungi un spălat pe creier, pentru că nu citeşti nicio carte, uite, eu citesc „Dilema veche“! Aseară, la bere, ţi-am vorbit despre „Idiotul“ şi despre „Război şi pace“ şi ţi-am spus că una este să bei o sticlă de whisky, o noapte întreagă, cu prieteni care pot să vorbească ceva care să-ţi umple sufletul şi alta este să bei o sticlă de whisky, o noapte întreagă, cu prieteni care ascultă manele şi vorbesc numai rahaturi. Asta e diferenţa băuturii! Asta e diferenţa dintre un colonel de cazarmă şi un colonel de cazarmă care a citit „Război şi pace“. Şi tu te uitai la mine ca la felul paişpe, probabil că îţi imaginai cum ar fi să bei o sticlă de whisky cu o fată şi să-i bagi mâna pe sub fustă, numai la prostii mă gândesc din cauza ta! Şi dimineaţa ţi-am dat să citeşti „Război şi pace“, volumul I, dar m-ai refuzat, ai zis că te apuci de citit când începi Academia pentru că în vacanţa asta ai treabă, şi eu am rămas blocat, cum dracu’ îţi permiţi băi, mucosule, să-l refuzi pe unchi-tu care vrea să te facă om! Mi s-a pus un nod în gât de furie. Nodul ăsta nu mi-a trecut nici acum! Să te facă ofiţer Armata Română şi să te trimită în Afganistan, să vezi acolo „război şi pace“!...

Coborâm pe peron. Îmi ascund „Dilema veche“ în geantă, tu îţi tragi trolerul tău victorios de admis la Academie. Corporatiştii au rămas în tren. Uite-l pe taică-tu! Emoţionat. Te salută soldăţeşte şi zice: „Tovarăşu’gradu’, permiteţi să raportez: berea vă prezintă onorul la restaurantul gării!“ Are umor dom’ profesor!  

Urcăm pe terasa restaurantului şi ne aşezăm la o masă. Scotocesc în geantă după sandvişuri, ca să mâncăm, şi, la dracu’!, răstorn o sticlă cu bere. Berea curge pe masă. Eu sar în picioare să nu mă stropesc. Chelnerul apare cu o cârpă şi-mi zice: „Lasă, şefu’, să bea şi morţii!“