VIDEO Jocul de-a sufocarea face victime în rândul tinerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O modă periculoasă a revenit în atenţia adolescenţilor americani, după o perioadă în care părea că au înţeles riscurile la care se spun atunci când se lasă strânşi de gât sau se sufocă până îşi pierd cunoştinţa

Tot mai mulţi puştani teribilişti postează pe reţelele sociale filmuleţe şi poze din care se observă că au avut curajul să participe la „Jocul de-a sufocarea“, după cum a fost botezat. 

Moda a revenit în SUA după câţiva ani în care părea că adolescenţii îşi pierduseră interesul pentru acest tip de provocare. Jocul presupune ca participantul să se sufoce voluntar până în momentul în care leşină sau să-i permită altei persoane să-l strângă de gât până când simte că a ajuns la un pas să se prăbuşească.

Medicii au declarat în presa americană că tinerii caută prin intermediul acestui tip de provocare să atingă starea de euforie resimţită în momentul în care creierul nu se mai oxigenează cum trebuie, senzaţie la care se adaugă şi cea indusă de creşterea bruscă a nivelului de adrenalină din organism. Totuşi, în ciuda avertismentelor difuzate de televiziunile americane, jocul continuă să ia amploare, relatează postul CBS.

Conform mass-media americane, jocul ar fi revenit în atenţia adolescenţilor după ce casa de producţie „Lifetime“ a lansat filmul „Jocul de-a sufocarea“, realizat pe   baza cărţii „Sufocare“, scrisă de Diana Lopez, în care sunt descrise aventurile la graniţa cu moartea ale unui grup de tineri. 

Se rănesc grav sau mor

În unele clipuri postate pe internet, adolescenţii participă la concursuri de sufocare din care ies câştigători cei care leşină cel mai repede. Mulţi ajung în spital cu răni grave sau în comă, după ce se lovesc în momentul leşinului, iar alţii au murit. Primul deces înregistrat din această cauză a avut loc în urmă cu cinci ani, când poliţia a aflat că ultimul lucru pe care îl făcuse victima, Troy Zalaback, în vârstă de 14 ani, a fost să caute pe internet regulile jocului respectiv. La începutul anului trecut şi-a pierdut viaţa un băiat de 12 ani, din cauze similare.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite