Chinezii umplu „lacul“ cât le permite colacul
0
Temperaturile ridicate înregistrate în ultimele zile pe teritoriul Chinei, de peste 40 de grade Celsius, i-a făcut pe locuitori să ia cu asalt ştrandurile publice şi piscinele.
Managerul unei piscine din Taiyuan, cel mai mare oraş din provincia Shanxi, a declarat pentru presa locală că oamenii încearcă să-şi facă loc în apă cu ajutorul unui colac de dimensiuni cât mai generoase, singurul mod în care bălăceala este posibilă în aglomeraţia de nedescris şi motivul pentru care vânzările de colace au crescut vertiginos în ultima săptămână. „Ne aşteptam ca numărul clienţilor să crească în zilele caniculare, dar aproape că nu mai facem faţă“, a precizat managerul din Taiyuan.
Bineînţeles, apa din bazine este extrem de contaminată, astfel încât scăldatul devine foarte periculos în acestă perioadă. Un bărbat din Beijing a murit recent urmare a unei boli contactate după ce s-a bălăcit împreună cu prietenii. Testele făcute în apa piscinei cu pricina au arătat că apa era contaminată cu materii fecale şi urină provenite de la 47.000 de persoane.
Chinezi răcorindu-se la un ştrand din oraşul Xi'an, provincia Shaanxi FOTO Reuters
