Hainele pictate, artă în mişcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întrepătrunderea picturii cu moda, două segmente artistice complementare, conduce la rezultate cu adevărat ieşite din comun. Designerii marilor case de modă apelează frecvent la această combinaţie, mai ales în colecţiile haute couture, iar pe piaţa de profil din România există o cerere din ce în ce mai mare pentru astfel de obiecte vestimentare aparte.

Arta poate lua diferite forme, iar prin combinarea picturii şi modei, dorinţa de originalitate a pasionaţilor care vor să respecte şi cele mai exclusiviste tendinţe nu are cum să rămână nesatisfăcută.

Materialele vaporoase, uşoare, dar şi materialele „sobre“ ca textură şi nuanţă, pot fi transformate în piese vestimentare unice prin atingerea 

image

pensulei îmbibate în culoare şi mânuite cu talent de un creator inspirat. Amprenta artistului imprimată pe haine, completată de liniile croielii şi de mesajul picturilor reprezintă un omagiu adus clientului, potrivit lui Silviu Ducar, designer braşovean.

„Eu consider că moda, pictura, muzica, munca de creaţie în general, reprezintă o formă de comunicare, o modalitate de a exprima idei abstracte într-un rezultat palpabil, empiric, iar în cazul hainelor pictate, dorinţa de a oferi un plus de personalitate produsului şi de a-mi exprima recunoştinţa faţă de un client care apreciază un produs făcut de mine“, menţionează Ducăr. El mai spune că, deşi această modalitate de exprimare artistică în modă nu îi defineşte viziunea despre vestimentaţie, poate fi un element definitoriu pentru stil. (FOTO Silviu Ducar, designer)

image

Creaţie haute couture Valentino, primăvară-vară 2014

Elementele pictate, „vedete“ în colecţii

Conceptul picturii pe haine a fost adoptat în numeroase rânduri de designerii consacraţi, mai ales în colecţiile haute couture. Un exemplu recent este colecţia de primăvară-vară 2015 a cunoscutei case de modă Chanel, prezentată în cadrul Săptămânii Modei Haute Couture de la Paris. În colecţia pentru anul 2015, Karl Lagerfeld a inclus, pe lângă cristalele colorate, paietele sclipitoare şi florile brodate fantezist, flori pictate şi imprimate pe pânză, decupate apoi cu precizie. Creaţiile, adevărate opere de artă, justifică preţurile mult prea piperate pentru muritorii de rând, care depăşesc şi100.000 de dolari pentru o rochie.

image

Rochie Chanel, couture primăvară-vară 2015 

Aceeaşi atenţie sporită au acordat-o detaliilor şi Maria Grazia Chiuri şi Pierpaolo Piccioli, directorii creativi ai casei de modă italiene Valentino, prin elementele pictate din colecţia de haute couture primăvară-vară 2014. Aceasta este dovada că picturile pe haine sunt o tendinţă care rezistă în timp. 

Inspirată din tradiţiile artizanale şi lucrările pictorilor secolului al XIV-lea, colecţia a atras laude din partea criticilor revistelor de modă. Dragostea pentru arta renascentistă a marcat chiar şi podiumul, nu doar ţinutele. „Cărările pe care au defilat modelele la Paris au fost pictate de aceeaşi persoană care se ocupă cu decorarea scenelor de teatru din Roma“, a declarat Piccioli pentru revista „Vogue“.

În rândul celor care au aplicat pensulele pe ţesătură intră şi Elie Saab, designerul libanez folosind arta pictorului olandez din secolul al XIX-lea Sir Lawrence Alma-Tadema drept inspiraţie pentru coloristica pastelată şi pentru volumele care definesc modelele rochiilor clasice din colecţia couture primăvară-vară 2014.

Şi designerii reputatei case de modă Dolce&Gabbana s-au lăsat cuceriţi de conceptul picturii pe haine. Fiecare piesă din colecţia couture de toamnă-iarnă 2014 Alta Moda este îmbogăţită cu detalii hipnotice, mai întâi desenate, apoi pictate de mână pe ţesături.

 

Raportul între preţ şi timp investit

Designerul român Silviu Ducar a descoperit, la rândul său, modalitatea perfectă de a îmbina moda şi desenul. Provenit dintr-o familie de artişti ai hainelor, cu tatăl şi bunicul croitori, Ducăr s-a apucat, la sfatul prietenilor, să conceapă piese unice şi cu personalitate. Preţurile, spune creatorul, sunt influenţate de mai mulţi factori.

image

Creaţie Silviu Ducar

„Sunt multe variabile de luat în considerare. Îmi este greu să pun preţ pe ceea ce fac pentru că mi se pare ciudat să fii remunerat pentru un lucru care îţi face plăcere, pentru o activitate ce îţi aduce o satisfacţie care nu are nimic de-a face cu partea financiară. Însă preţul unui articol vestimentar variază foarte mult în funcţie de materialul folosit şi timpul investit în fabricarea acestuia“, a subliniat designerul, care dă viaţă pieselor sale vestimentare mulându-se pe gusturile şi trăsăturile clienţilor.

image

Rochie pictată Silviu Ducar 

Crearea hainelor pictate de Silviu Ducar, mai ales a celor făcute la comandă, necesită timp îndelungat, niciodată mai puţin de o lună. „Prefer să acord timpul necesar fiecărei etape din procesul tehnologic, de la concept, alegerea materialului, până la execuţie

efectivă, decât să fac rabat de la calitate în favoarea unui timp de livrare mai scurt“, a mai precizat designerul, care se va lansa în curând şi pe piaţa produselor de mobilier.

image

Tot din rândul braşovenilor talentaţi provin şi artiştii reuniţi sub marca Lyria, fondată în iunie 2014, care aduce pe piaţa din România genţi, portofele, curele, pantofi şi alte accesorii pictate manual pe piele naturală. Produsele sunt unicate, fiecare cu câte o poveste, iar preţurile sunt accesibile, raportat la calitatea materialelor, cuprinse între 250 şi 700 de lei. ( FOTO Geantă pictată Lyria)

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite