Cel mai bun tort de post: Tort cu ciocolată şi budincă de vanilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai bun tort de post: Tort cu ciocolată şi budincă de vanilie FOTO lalena.ro
Cel mai bun tort de post: Tort cu ciocolată şi budincă de vanilie FOTO lalena.ro

Cel mai bun tort de post. Postul ne limitează alegerile culinare, mai ales în ceea ce priveşte deserturile, dar această reţetă de tort cu ciocolată şi budincă de vanilie este absolut delicioasă.

Cu ocazia postului Paştelui, vă prezentăm o savuroasă reţetă de tort cu ciocolată şi budincă de vanilie, preluată de pe blogul culinar lalena.ro:

Cel mai bun tort de post: ingrediente

- un pahar de 300 de mililitri zahăr

- un pahar de ulei fara miros (recomandare: ulei de sâmburi de struguri, dar merge şi uleiul de floarea soarelui)

- un pahar de apă minerală

- un pliculeţ de praf de copt

- două linguri de cacao pudră

- două sticluţe de esenţă de vanilie

- o linguriţă de scorţişoară

- două pahare de făină albă de calitate superioară (dacă aluatul iese ărea subţire, se mai completează cu făină)

- două plicuri de praf de budincă de vanilie

- 800 de mililitri de lapte de soia (se poate folosi şi lapte de orez sau suc de fructe)

- două banane

- o lămâie

- o ciocolată neagră/ amăruie

- două linguriţe de bicarbonat de amoniu

Preparare blat

Se amestecă bine cu un tel sau cu un mixer uleiul, zahărul şi apa minerală, până când se dizolvă zahărul. Treceţi prin sită făină, pudra de cacao, praful de copt, bicarbonatul de amoniu şi scorţişoară şi amestecaţi acest amestec cu cel lichid. Se adaugă şi esenţa de vanilie şi se amestecă, să nu fie cocoloaşe. Se pune hârtia de copt în tavă şi se toarnă aluatul. Se pune la cuptor timp de 40-50 de minute, la temperatură medie. Faceţi testul scobitorii după acest timp şi dacă nu s-a copt cum trebuie, ami lăsaţi-l câteva minute.

Se lasă pandişpanul la răcit obligatoriu, pentru a se evapora bicarbonatul de amoniu. 

Cel mai bun tort de post: preparare cremă

Se pune la fiert laptele de soia, se adaugă în el esenţa de vanilie şi se amestecă. Preparaţi budinca după instrucţiunile de pe plic şi se lasă pe foc câteva minute, până se îngroaşă. Se lasă apoi să se răcească. 

Pregătire

Blatul se taie pe jumătate dacă a ieşit mai gros, în două foi, şi se pune cremă la mijloc, iar dacă a ieşit mai subţire se pune cremă doar deasupra. Se întinde crema pe toată suprafaţa. Bananele se taie rondele şi se ung ambele părţi cu suc de lămâie, să nu se înnegrească pe tort, apoi le aranjaţi peste cremă. Topiţi ciocolată la baie de aburi sau 2-3 minute la microunde. Se toarnă haotic ciocolată peste banane cu o lingură. Puneţi apoi tortul la frigider pentru câteva ore. 

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite