Unui american care stă la izolare de peste patru decenii i se întârzie eliberarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorul a ordonat eliberarea necondiţionată a lui Albert Woodfox, ţinut la izolare timp de 43 de ani FOTO BBC
Judecătorul a ordonat eliberarea necondiţionată a lui Albert Woodfox, ţinut la izolare timp de 43 de ani FOTO BBC

Unui bărbat care a petrecut peste patru decenii în puşcărie, la izolare, i s-a întârziat eliberarea după o solicitare a unui avocat din Louisiana, SUA. Prizonierul a fost judecat de două ori pentru uciderea unui gardian, dar în ambele situaţii, decizia tribunalului a fost respinsă.

Eliberarea lui Albert Woodfox, un american ţinut 43 de ani la izolare, a fost amânată până, cel mai devreme, vineri seara. Un judecător a decis ca bărbatul de 68 de ani să fie eliberat, după ce condamnarea pentru crimă a fost dovedită greşită, de două ori, notează BBC.

Însă procurorul districtual din Louisiana a spus că va face apel la această decizie, „pentru a se asigura că acest criminal va rămâne în puşcărie“. Statul are acum timp până vineri după-amiază pentru a explica de ce bărbatul trebuie ţinut la închisoare.

Woodfox a fost ţinut la izolare din aprilie 1972, după ce a fost învinuit de moartea unui gardian în timpul unei revolte din închisoare. El a fost judecat de două ori pentru uciderea gardianului, rezultatele acestor procese fiind anulate mai târziu. Bărbatul neagă toate acuzaţiile.

Ţinut izolat timp de 23 de ore pe zi, Woodfox avea dreptul la doar o oră de plimbare „singur, pe holul unde este localizată celula sa“, potrivit documentelor depuse la tribunal prin care se contestă condiţiile prizonieratului. Exerciţiile fizice îi erau permise de trei ori pe săptămână şi existau restricţii privind „posesiunile, materialele de citit, accesul la resursele legale, munca şi drepturile de vizită“, se arată în documente.

Izolarea în puşcăriile americane

(potrivit ACLU, Biroul de Statistică al Justiţiei, Solitarywatch.com, Louisiana Prison Watch)

  • Un număr estimat de 80.000 de prizonieri sunt la izolare în închisorile americane
  • Prizonierii sunt ţinuţi în 44 de state americane, în 25.000 de închisori de maximă securitate
  • Condiţiile izolării variază, însă pot include 23 de ore pe zi, singur într-o celulă specială
  • Psihologii avertizează asupra reacţiilor negative ale prizonierilor de acest fel, cum ar fi panica de izolare
  • ONU îşi doreşte interzicerea acestei practici la nivel global, cu excepţia unor cazuri speciale
  • Cei care susţin izolarea spun că ceilalţi prizonieri şi personalul închisorii trebuie protejaţi.
SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite