Promisiunea lui Trump după ce Congresul a validat victoria lui Biden în alegerile prezidenţiale
0Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a recunoscut joi încheierea mandatului său şi a promis o tranziţie „ordonată” a puterii pe 20 ianuarie.
După ce miercuri a declarat că nu îşi va recunoaşte niciodată înfrângerea şi a exercitat presiuni până în ultimul moment pentru anularea votului din 3 noiembrie, Trump a vorbit joi despre o tranziţie „ordonată” a puterii. Preşedintele în exerciţiu a admis practic încheierea mandatului său.
„Chiar dacă sunt absolut în dezacord cu rezultatul alegerilor, şi faptele îmi confirmă acest lucru, va exista o tranziţie ordonată la 20 ianuarie”, a menţionat preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite într-o postare făcută pe Twitter de către purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Dan Scavino.
Mesajul a fost făcut public prin intermediul lui Dan Scavino întrucât contul @realDonaldTrump a fost blocat de Twitter, care a ameninţat cu suspendarea permanentă în violenţelor de la Washington izbucnite după ce Donald Trump şi-a incitat susţinătorii.
Reacţia sa survine după ce Congresul l-a validat pe Joe Biden drept cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite. Învestirea este prevăzută să aibă loc la 20 ianuarie
Donald Trump a susţinut permanent că alegerile prezidenţiale au fost trucate şi şi-a încurajat susţinătorii să nu recunoască rezutatul votului. Aceste declaraţii au culminat miercuri cu invadarea Capitoliului de către manifestanţi pro-Trump, un act fără precedent în istoria Statelor Unite. Patru persoane au murit în urma violenţelor de miercuri de la Washington.