Un mort şi 11 răniţi într-un atac armat asupra unui grup de turişti în sudul Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Derbent
Derbent

O persoană a murit şi alte 11 au fost rănite, marţi seară, după ce un bărbat a deschis focul asupra unui grup de turişti care vizitau o cetate istorică din regiunea autonomă Daghestan din sudul Rusiei, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

"Ca urmare a unui atac armat, 12 persoane au fost rănite, dintre care una a decedat", a anunţat, miercuri, un oficial din cadrul Ministerului Sănătăţii din regiunea Daghestan, citat de agenţia rusă RIA Novosti.

Patru dintre răniţi se află în stare gravă, iar restul primesc îngrijiri medicale, a mai precizat oficialul.

Potrivit agenţiei ruse Interfax, turiştii erau localnici care vizitau o platformă a cetăţii istorice din oraşul Derbent, de pe malul Mării Caspice, când un bărbat neidentificat a deschis focul asupra lor dintr-o pădure din apropiere. Printre vizitatorii se aflau şi două gărzi de frontieră, unul fiind împuşcat mortal.

O anchetă a fost deschisă pentru a investiga atacul de marţi seară.

Atacurile armate şi cu bombe sunt frecvente în Daghestan, o republică formată în mare parte din musulmani, din nordul Caucazilor, unde forţele ruse se confruntă cu militanţi islamişti de ani de zile. Însă atacurile care vizează turişti sunt neobişnuite în regiune.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite