Spitalele din Spania, adevărate hoteluri faţă cele din România
0Fără a fi nevoiţi să dea şpagă, compatrioţii beneficiază de servicii medicale de calitate în Spania şi în Italia, spre deosebire de România. În schimbul contribuţiei la fondul de sănătate spaniol, românii se pot interna gratis în spitalele iberice. Ei sunt impresionaţi de felul în care sunt trataţi şi de curăţenia desăvârşită.
Tu cum ai fost tratat când ai mers la spitalele spaniole?
Scandal pe banii fetei moarte la Madrid
„Dacă ajungem la Madrid, soţul meu va fi salvat!“
A emigrat pentru a-şi salva copilul bolnav
Internaţi în spitalele spaniole, mulţi români au fost plăcut surprinşi de condiţiile deosebite pe care le-au întâlnit, de amabilitatea personalului medical şi, nu în ultimul rând, de lipsa ideii de şpagă.
„Am stat trei zile în spitalul public din Castellon pentru o operaţie. Parcă nu eram într-un spital, ci într-un hotel dintr-o staţiune balneoclimaterică, venită la tratament", spune Georgiana Chivu (23 de ani).
Tânăra povesteşte că nu a fost nevoită să scoată din buzunar niciun eurocent pentru ca cei din spital să-i acorde atenţie, iar serviciile oferite de ei au fost foarte bune: „La internare mi-au dat o cămaşă de noapte, două plicuri cu săpun lichid, două prosoape şi un plic cu apă de gură. Eram două femei în salon. Zilnic, se spălau baia şi salonul, se punea altă lenjerie de pat, îmi aduceau altă cămaşă şi prosoape şi-mi schimbau bandajele. Aveam un fel de walkie-talkie prin care chemam asistenta. Mâncarea era bună, iar a doua zi de la internare mi-au dat un formular în care bifam ce vreau să mănânc în ziua respectivă".
„Niciun buchet de flori nu au vrut"
Georgiana spune că nu a fost niciun moment în care vreo persoană din spital să-i vorbească răstit, nerespectuos sau să o jignească şi niciun angajat nu i-a făcut vreo aluzie despre vreun „plic".
Pentru că Georgiana lucrează şi cotizează lunar la serviciile sociale, nu a trebuit să plătească nimic pentru asistenţa medicală oferită, însă a primit, cu titlu informativ, o factură cu costurile spitalizării şi ale operaţiei - 1.400 de euro.
La 15 ianuarie, Laura Bercea (33 de ani), originară din Moreni (judeţul Dâmboviţa), a născut un băieţel la Spitalul „Puerta de Hierro" din Majadahonda (Comunitatea Madrid). Medicii şi asistentele i-au acordat mamei şi copilului său o atenţie deosebită. „Nu există termen de comparaţie între Spania şi România. Şpagă? Hm! Niciun buchet de flori nu au vrut", spune Laura.Cât plăteşte un salariat pentru sănătate?
Pentru fiecare angajat din Spania se opreşte din salariu între 29,3% şi 35,3%, bani care ajung la fondul de sănătate. Salariul mediu brut din Spania este de 1.790 de euro, ceea ce înseamnă că valoarea medie a contribuţiei la bugetul sănătăţii ajunge la aproape 631 de euro lunar pentru un angajat.
În România, contribuţia pentru sănătate este de 10,7% din retribuţia lunară. La un salariu mediu brut de 1.767 de lei (aproape 430 de euro), rezultă o contribuţie lunară medie de 46 de euro, adică de aproape 14 ori mai mică decât în Spania. ;
(Au contribuit Adrian Dinu, Madrid şi Aura Bolboaşă)
Madridul, la coada sistemului sanitar spaniol
„Voi deveni infirmieră la un spital de stat spaniol“
Vaccinul îi sperie şi pe românii din Spania și Italia
Părinții unui bebeluș mort din cauza gripei A îi acuză pe medici
Îngrijire medicală la nivel avansat
Autorităţile locale la nivel de regiuni din Italia decid în mod autonom cât să aloce din salarii pentru sănătate. Procentul este în jur de 10% pe întreg teritoriul Italiei şi este plătit în întregime de angajator. Un alt procent din salariu, aproximativ 13%, este reţinut în contul asigurării pentru boli profesionale şi accidente de muncă.