Revista presei spaniole
0"Avioanele pleacă pline către România", informează "Las Provincias". Românii din Castellon au plecat în număr record către patria mamă, în acest an. 80% dintre pasagerii avioanelor
"Avioanele pleacă pline către România", informează "Las Provincias". Românii din Castellon au plecat în număr record către patria mamă, în acest an. 80% dintre pasagerii avioanelor de low-cost care au decolat din Valencia provin din Castellon, scrie publicaţia spaniolă.
"Criza economică frânează încheierea de contracte de muncă imigranţilor", titrează în pagina de economie, ziarul "El Pais". După cum scrie publicaţia, în ultima lună angajările de acest gen au scăzut cu 2% faţă de anul trecut. Cu toate acaestea, românii rămân străinii care au cele mai multe contracte de muncă în Spania.
"Garda Civilă a surprins în flagrant delict trei români în timp ce furau dintr-o staţie de pompare a gazului", titrează în pagina de evenimente "Cordoba Informacion". Hoţii dezmembrau diferite instalaţii de fier pentru a le vinde uterior. Oamenii legii au descoperit în furgoneta în care călătoreau românii aparate de sudură cu ajutorul cărora aceştia tăiau fierul.
"Doi turişti olandezi bătuţi de către doi români în apropiere de Roma", preia "La Vanguardia" informaţia din presa italiană. Femeia a fost violată de către cei doi ciobani români care munceau în zona respectivă. Olandezii se află internaţi în stare gravă la spital. Publicaţia descrie reacţia primarului Romei la aceste evenimente, acesta i-a catalogat drept "imprudenţi" pe cei doi olandezi, pentru că şi-au instalat cortul într-o zonă izolată, nepopulată.
"America de Sud a primit mai mult de 65% din banii care au ieşit din Spania anul trecut", informează agenţia de presă "EFE". Articolul arată că românii şi bulgarii care locuiesc în Spania nu mai trimit bani acasă. Astfel, abia 11% din sumele care au ieşit din peninsulă în ultima perioadă s-au îndreptat către România. Informaţiile au fost preluate de la Banca Centrală a Spaniei.