Regimul Assad face apel la sirieni să se întoarcă acasă
0Regimul de la Damasc îi invită pe sirieni să se întoarcă acasă, promiţându-le „siguranţă şi securitate“ după şapte ani de război.
Într-un interviu acordat agenţiei Sana, un oficial din Ministerul de Externe al Siriei i-a invitat pe concetăţenii săi să se întoarcă acasă.
„După eliberarea celei mai mari părţi a teritoriului sirian de sub jugul teroriştilor, Guvernul sirian face apel către cetăţenii sirieni, care au fost constrânşi să-şi părăsească ţara din cauza războiului şi activităţilor teroriste, să revină în patrie“, a declarat diplomatul sirian, citat de portalul Sputnik News.
Potrivit lui, Guvernul din care face parte poate fi „din nou responsabil de siguranţa şi securitatea cetăţenilor“. Mai mult, el spune că regimul de la Damasc poate „asigura mijloacele de subzistenţă“ necesare.
Oficialul intervievat de Sana a mai făcut apel la organizaţiile umanitare şi comunitatea internaţională să contribuie la reîntoarcerea sirienilor în ţara lor natală.
Războiul din Siria a izbucnit în martie 2011 şi s-a soldat cu aproximativ 300.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate.