Papa Francisc, în Columbia pentru a promova pacea şi reconcilierea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc începe astăzi o vizită de cinci zile în Columbia dedicată promovării „păcii şi reconcilierii“ în această ţară din America de Sud care îşi revine cu greu după cinci decenii de lupte armate interne.

Cu câteva ore înainte de aterizarea avionului Papei, Guvernul columbian şi Armata de Eliberare Naţională (ELN) au semnat un acord de încetare a focului, care urmează să intre în vigoare la 1 octombrie.

Potrivit acordului, ELN, ultima gherilă din Columbia, urmează să depună armele şi să se reconvertească în partid politic. O evaluare a acestui proces va avea loc peste 200 de zile.

Însă preşedintele columbian Juan Manuel Santos a salutat de pe acum o „veste mare“ care „îl va bucura“ pe Papa Francisc.

Şi Pablo Beltran, şeful echipei de negociatori a gherilei, s-a felicitat în legătură cu acest armistiţiu, apreciind că este „primul miracol“ al vizitei în Columbia a liderului Bisericii Catolice.

„Un pelerin al păcii şi al speranţei“

Francisc, care efectuează a 20-a vizită în străinătate în calitate de papă şi cea de-a cincea într-o ţară din America Latină, va petrece cinci zile pe târâm columbian pentru a promova „pacea şi reconcilierea“, după 52 de ani sângeroşi de război soldaţi cu peste 7 milioane de victime, între care 260.000 de morţi, 45.000 de dispăruţi şi 6,9 milioane de refugiaţi.

„Voi merge în Columbia ca un pelerin al păcii şi al speranţei, pentru a celebra alături de voi credinţa în Domnul nostru şi pentru a învăţa astfel despre caritatea voastră şi determinarea voastră de a căuta pacea şi armonia“, a declarat papa argentinian într-un mesaj video difuzat cu două zile înainte de plecarea în această ţară.

„Pacea este ceea ce Columbia caută de atât de mult timp şi pentru care depune eforturi. O pace stabilă, durabilă, cu scopul ca oamenii să se poată vedea între ei şi să se trateze ca fraţi, niciodată din nou ca duşmani“, a adăugat el.

Francisc, primul papă latino-american din istoria Bisericii Catolice, a mers deja de trei ori în Columbia, dar ca preot şi arhiepiscop de Buenos Aires.

Vizita lui intervine de această dată într-un moment crucial, după acordul de pace încheiat în 2016 între Guvernul de la Bogota şi gruparea marxistă de gherilă FARC şi după armistiţiul cu ELN.

În vârstă de 80 de ani, Suvernanul Pontif va vizita patru oraşe diferite şi se va întâlni cu victime şi actorii principali ai războiului civil, sperâmd să convingă poporul columbian să renunţe la trecutul său marcat de violenţă şi să se angajeze într-o manieră activă pentru a construi pacea, scrie AFP.

Papa se va întâlni cu preşedintele Juan Manuel Santos, laureat al premiului Nobel pentru Pace, şi cu alţi oficiali columbieni, dar şi cu reprezentanţi ai Bisericii Catolice locale.

Trei papamobile vor fi puse la dispoziţia şefului Bisericii Catolice, fabricate pe plan local şi lipsite de geamuri blindate, pentru a respecta dorinţa sa de a fi cât mai aproape de credincioşi.

El însuşi iezuit, Papa Francisc va aduce un omagiu, la Cartagena de India, unui mare apărător al sclavilor, sfântul iezuit Pedro Claver, o personalitate emblematică a creştinismului din secolul al XVII-lea.

Francisc este cel de-al treilea papă care vizitează Columbia, după Paul al VI-lea, în 1968, şi Ioan Paul al II-lea, în 1986.

Zbor cu peripeţii

Avionul papei, o aeronavă a companiei Alitalia, ar fi trebuit să zboare pe deasupra teritoriului american Puerto Rico, însă şi-a modificat traseul spre sud, pe lângă Barbados, Grenada şi Trinidad, din cauza Irma, conform unui oficial de la Vatican.

Previziunile meteorologice recente arată că Irma, una dintre cele mai puternice furtuni produse în Oceanul Atlantic în ultimul secol, va lovi Puerto Rico în a doua jumătate a zilei de miercuri.

Respins de ultraconservatori

În pofida entuziasmului legat de vizita sa, Papa Francisc nu este binevenit pentru toţi columbienii. Contestatarii săi sunt ultraconservatorii, care îl consideră un papă „ilegitim“. Deşi sunt minoritari, ei au o influenţă politică sigură şi sunt vizibili, inclusiv printr-un post de televiziune, notează AFP.

„Ultraşii“ nu-l numesc Sfântul Părinte, Suveranul Pontif şi nici Papa. Pentru ei, el este doar Bergoglio, falsul profet care, potrivit Bibiliei, îşi dă puterile Satanei. Ei afirmă că alegerea sa ca şef al Bisericii Catolice este fructul unei manipulări mafiote şi reformiste. Totodată, îl cataloghează drept populist, francmason, marxist sau illuminati.

Ei îi reproşează că se opune Bibliei spunând că toată lumea poate fi salvată, negând existenţa iadului, dovedindu-se susţinătorul acordării unui spaţiu mai mare femeilor în Biserică şi apropiindu-se de cei divorţaţi şi de homosexuali.

„Aşa cum spun diplomaţii, vizita este «non grata». De ce? Pentru că este un fals papă, un fals profet al lui Dumnezeu. Probabil că în loc să aducă binecuvântare ţării, va aduce blesteme“, a declarat pentru AFP fostul candidat la preşedinţia Columbiei José Galat.

Ultraconservatorii nu intenţionează să saboteze vizita Papei Francisc, ci o vor ignora pur şi simplu.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite