„Oraşul vertical“ - proiect ambiţios pentru un zgârie-nori în care să încapă un oraş întreg
0Un arhitect şi-a închipuit un întreg oraş care ar putea încăpea într-un zgârie-nori. Proiectele sale arată un „Oraşul vertical“, care presupune un turn futurist care ar fi foarte populat, dar în acelaşi timp spaţios, cu mult spaţiu verde, şi care ar putea găzdui şi 2.500 de persoane.
Spre deosebire de zgârie-norii tradiţionali, care sunt de sine stătători şi care nu au legătură cu mediul, „Oraşul vertical“, clădirea înaltă de 18 etaje închipuită de un arhitect, presupune ca lumea exterioară să devină parte din interior, notează Daily Mail.
Goluri uriaşe, hexagonale, ar fi construite în interiorul clădirii, permiţând astfel luminii soarelui şi ploii să hrănească plantele din interior. Proiectul îndrăzneţ al „Oraşului vertical“ este supervizat de Luca Curci, un arhitect din Bari, Italia.
„Am vrut să avem o altă abordare a arhitecturii din oraşele contemporane. Ideea din spatele turnului este că poate fi construit oriunde“, spune Curci.
Mare parte din turn va fi umplut de spaţii verzi, dar va exista loc şi pentru birouri şi locatari. Dacă va fi construită, clădirea înaltă de 18 etaje va măsura 750 de metri. Zona verde va avea peste 200.000 de metri pătraţi, inclusiv un parc public pe acoperiş.
Deşi nu are un anume oraş în minte, Curci îşi imaginează proiectul mai potrivit Orientului Mijlociu, lângă oraşe ca Doha, Abu Dhabi şi Dubai.
Clădirea a fost proiectată să fie complet independentă energetic, producând curent cu ajutorul geamurilor fotovoltaice şi a panourilor solare de pe acoperiş.
„Ideea proiectului a avut la bază analiza unui zgârie-nori ca un element compact şi izolat de mediul înconjurător. Reinterpretarea ne-a ajutat să ne imaginăm o structură deschisă, cu zone verzi la fiecare nivel, cu lumină şi ventilaţie naturală. Rezidenţii ar fi conectaţi cu elementele naturale, ar avea un stil de viaţă mai sănătos şi ar regândi conceptul tradiţional de comunitate şi societate“, adaugă Curci.