Fragmentul de fuselaj găsit pe Insula Reunion aparţine avionului malaysian dispărut
0Fragmentul de fuselaj găsit pe Insula Reunion este al avionului Boeing 777 malaysian dispărut din martie 2014, anunţă premierul Malaysiei, Najib Razak.
„Cu adâncă tristeţe trebuie să anunţ că o echipă internaţională de experţi a confirmat că fragmentul de fuselaj găsit pe Insula Reunion aparţine Cursei aeriene MH370“, a declarat premierul Najib Razak într-o conferinţă de presă organizată miercuri seară, potrivit CNN.
„Acum avem dovada materială că avionul care efectua Cursa MH370 a sfârşit tragic în Oceanul Indian“, a spus premierul Malaysiei.
Fragmentul de fuselaj, care are lungimea de doi metri şi este parte a eleronului unei aripi, a fost găsit săptămâna trecută pe o plajă din zona Saint-André, pe Insula Réunion.
„Cred că mergem în direcţia rezolvării misterului zborului MH370“, declara săptămâna trceută Abdul Aziz Kaprawi, adjunctul ministrului malaysian al Transporturilor.
Pe fragmentul de fuselaj găsit pe o plajă din insula franceză La Reunion este scrisă seria „657 BB“.
„Seria confirmă că este vorba de un fragment al unei aeronave Boeing 777. Informaţia a fost confirmată de compania Malaysia Airlines“, a spus oficialul guvernamental.
Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines (zborul MH370) a dispărut pe 8 martie 2014, în timp ce se deplasa din Kuala Lumpur (Malaysia) spre Beijing (China). La bordul avionului erau 239 de persoane, considerate decedate.