Creştinii palestinieni au atacat convoiul Patriarhului grec ortodox al Ierusalimului în Cisiordania: „Trădător!“

Creştinii palestinieni au atacat convoiul Patriarhului grec ortodox al Ierusalimului în Cisiordania: „Trădător!“

Patriarhul Theophilos în Cisiordania FOTO AFP

Creştinii palestinieni au protestat sâmbătă, în timpul vizitei Patriarhului grec ortodox al Ierusalimului în Cisiordania, faţă de decizia bisericii de a vinde pământ unor grupuri evreieşti, informează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei care l-au întâmpinat pe patriarh - creştini din Betleem, Nazaret şi alte oraşe din Israel - au lovit cu pumnii maşina în care se afla. Sute de palestinieni au blocat convoiul Patriarhului Theophilos al IIl-lea, care se îndrepta spre o biserică din Betleem pentru a participa la slujba de Crăciun.
 
Biserica ortodoxă este unul dintre cei mai mari proprietari privaţi în Ţara Sfântă şi în ultimii ani a stârnit mai multe controverse în rândul israelienilor, dar şi al palestinienilor, prin încercarea de a vinde proprietăţi unor investitori privaţi.
 
Protestatarii au aruncat cu pietre şi sticle cu apă, scandând „trădător, trădător!”, înainte ca forţele palestiniene de securitate să îi îndepărteze. Trei dintre maşinile convoiului, dar nu şi cea a patriarului, au plecat cu geamurile sparte.

FOTO AFP 
 
Presa din Israel a scris că în controversatele afaceri sunt incluse proprietăţi din estul şi vestul Ierusalimului, precum şi din porturile Caesarea şi Jaffa. Au fost identificaţi anumiţi investitori evrei şi israelieni drept potenţiali cumpărători.
 
Oficiali ai bisericii au transmis că este necesară vânzarea de pâmânt pentru a putea plăti datoriile acumulate de-a lungul anilor. Până acum, biserica închiria terenuri prin contracte pe termen lung.
 
Palestinienii se opun vânzării de pământ către grupuri evreieşti şi israeliene şi consideră asta un act de trădare.
citeste totul despre: