Coronavirusul se răspândeşte rapid într-o cladire de birouri open space

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajati Call Center
Angajati Call Center

Coronavirusul se răspândeşte rapid într-o cladire de birouri open space arată cercetările făcute pe baza datelor de la un focar dintr-un call center din Coreea de Sud.

Cercetătorii au descoperit ritmul agresiv în care noul coronavirus se poate răspândi în birourile de tip open space, pe baza datelor de la un focar dintr-un call center din Coreea de Sud. Studiul, realizat de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Coreea de Sud s-a axat pe un focar depistat la începutul lunii martie într-un complex de 19 etaje din Seul, capitala sud-coreeană.

Focarul a apărut într-o clădire în care birourile comerciale erau situate la primele 11 etaje iar restul erau ocupate de apartamente rezidenţiale.

Din cele 1.143 de persoane testate pentru COVID-19 în clădire, 97 au fost diagnosticate pozitiv iar dintre acestea 94 lucrau la al 11-lea etaj, pentru un call center cu 216 angajaţi, indicând o rată a infecţiei de 43,5%, afirmă cercetătorii într-un studiu publicat în jurnalul medical al CDC.

„Acest focar ne arată rata alarmantă cu care coronavirusul se poate răspândi în condiţii excepţionale, cum ar fi un birou aglomerat dintr-un call center”, au concluzionat cercetătorii.

„Magnitudinea focarului ilustrează cum un mediu de muncă în care oamenii lucrează aproape unii de ceilalţi poate deveni o locaţie de mare risc pentru răspândirea COVID-19 şi potenţială sursă pentru transmiterea ulterioară a virusului”, notează oamenii de ştiinţă.

Cu toate acestea, în pofida interacţiunii considerabile între angajaţii ce lucrau la etaje diferite, răspândirea coronavirusului „a fost limitată aproape exclusiv la etajul 11, ceea ce sugerează că durata interacţiunii a fost cel mai probabil principalul catalizator al infectării”, potrivit studiului. 

În plus, o singură suprafaţă compromisă poate infecta toate persoanele dintr-un birou. Birourile centralizate au fost şi sunt principalele locuri de răspândire a virusurilor şi bacterilor.

Multe dintre zonele atinse de multe persoane din birou ar putea fi vectori de răspândire a virusului. Iar cu cât mai mulţi oameni le ating, cu atât mai mare este riscul de contaminare. Jonathan Sexton, cercetător la Colegiul pentru Sănătate Publică de la Universitatea din Arizona, a descoperit că locuri precum frigiderele, mânerele sertarelor, robinetele şi dozatoarele de cafea sunt cele mai periculoase.

Conform unui studiu al Societăţii Americane de Microbiologie, cercetătorii au pus un eşantion dintr-un virus inofensiv pe o singură clanţă dintr-o clădire de birouri. Prima zona contaminată a fost cea de pauză şi relaxare. Între două şi patru ore, virusul putea fi detectat pe între 40% şi 60% dintre angajaţi, vizitatori şi obiecte aflate la comun.

Angajaţii bolnavi răspândesc virusul cu o viteză uluitoare prin tuse, strănut, atingerea suprafeţelor sau a colegilor. Chiar şi atunci când nu fac decât să stea la propriul biroul ei pot răspândi germenii prin picături de salivă sau material biologic eliminate prin tuse, strănut sau chiar vorbit.

Aerul amestecat de şi răspândit prin sistemul de ventilaţie ar putea fi, de asemenea, un factor important pentru care clădirile de birouri devin foarte rapid focare de infecţie. 

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite