Arabia Saudită recunoaşte că Jamal Khashoggi a murit în interiorul consulatului din Istanbul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arabia Saudită a declarat vineri că jurnalistul Jamal Khashoggi a murit în interiorul consulatului din Istanbul, după ce anterior bărbatul s-ar fi luat la bătaie cu forţele de ordine, potrivit televiziunii de stat din Arabia Saudită, care citează o investigaţie iniţială.

Arabia Saudită a recunoscut că Khashoggi este mort după ce timp de două săptămâni a negat că ar şti ceva despre soarta acestuia, în timp ce aliaţii occidentali cereau o explicaţie în privinţa dispariţiei jurnalistului, relatează Reuters.

Presa de stat Saudită a declarat că regele Salman a ordonat demiterea a doi înalţi oficiali în urma incidentului din Saud al-Quantani, şi anume un consilier de la curtea regală considerat a fi mâna dreaptă a prinţului Mohammed bin Salman şi adjunctul şefului de informaţii Ahmed Asiri.

Casa Albă a fost atentă la mesajul Arabiei Saudită şi a declarat că va continua să „urmărească atent” toate investigaţiile, menţionează BBC.

În urmă cu câteva ore, un oficial din Turcia declara că anchetatorii examinează posibilitatea ca rămăşiţele jurnalistului să fi fost duse într-o pădure de la periferia Istanbulului sau în altă localitate.

Oficialul a declarat agenţiei AP că două maşini aparţinând consulatului au părăsit clădirea la 2 oct. – ziua când a dispărut Khashoggi. O maşină a mers spre pădurea Belgrad din apropiere, iar a doua în oraşul Yalova, peste Marea Marmara, a mai spus oficialul, vorbind sub condiţia anonimatului. Presa locală a scris că poliţia ar face cercetări în pădurea din Istanbul. 

Anchetatorii au recuperat, de asemenea, „multe probe" în urma percheziţiilor de la consulatul saudit şi reşedinţa consulului, au declarat oficiali de rang înalt pentru Reuters şi le vor analiza pentru urmărirea ADN-ului jurnalistului Jamal Khashoggi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite