Întâlnire de gradul zero la Vatican. Papa Francisc l-a primit în audienţă pe liderul musulmanilor sunniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeicul Ahmed el-Tayeb (stânga), primit la Vatican de Papa Francisc FOTO AP
Şeicul Ahmed el-Tayeb (stânga), primit la Vatican de Papa Francisc FOTO AP

Suveranul Pontif l-a primit luni în audienţă la Vatican pe rectorul Universităţii Al-Azhar şi marele imam al moscheii Al-Azhar din Cairo, şeicul Ahmed el-Tayeb, înaltă autoritate sunnită. Sfântul Scaun a calificat întâlnirea drept istorică şi „foarte cordială“, după zece ani de relaţii tensionate între cele două instituţii religioase, relatează AFP şi Radio Vatican.

Este prima dată când o astfel de întâlnire are loc la Vatican. La 24 februarie 2000, Papa Ioan Paul al II-lea l-a vizitat pe fostul mare imam de la Al-Azhar, şeicul Mohammed Sayed Tantawi, la Cairo.

Audienţa privată dintre Jorge Bergoglio şi reprezentantul celei mai prestigioase instituţii a islamului sunit a durat aproximativ 30 de minute, potrivit unui comunicat difuzat de Sfântul Scaun, transmite Agerpres.

Cei doi lideri religioşi au salutat „semnificaţia importantă a acestei noi întâlniri în cadrul dialogului dintre Biserica Catolică şi Islam“. Ei au discutat în principal despre angajarea comună a autorităţilor şi credincioşilor marilor religii pentru pacea în lume, respingerea violenţei şi a terorismului, situaţia creştinilor în contextul conflictelor şi tensiunilor din Orientul Mijlociu şi protecţia acestora.

Întâlnirea a avut loc în biblioteca Vaticanului. Francisc i-a oferit oaspetelui său o copie a enciclicii sale asupra mediului, „Laudato si“, şi o medalie cu „Măslinul păcii“.

Audienţa la Suveranul Pontif pune capăt unei perioade de întrerupere a raporturilor religioase cu Sfântul Scaun, adoptată unilateral de conducerea universităţii islamice egiptene în 2011, scrie Radio Vatican, în timp ce France Presse subliniază că întâlnirea marchează o nouă etapă în reconcilierea celor două instituţii, după 10 ani de relaţii tensionate din cauza unei remarci controversate a Papei Benedict al XVI-lea ce părea că leagă islamul şi violenţa.

La rugăciunea „Angelus“ din 2 ianuarie 2011, Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat adânca mâhnire pentru „atentatul grav“ comis cu câteva zile înainte în dauna comunităţii copte din Alexandria, în care incendierea unei biserici a provocat moartea a zeci de creştini. Pontiful a spus că acel atentat este un „gest laş de moarte“, asemănător celui prin care „se pun bombe lângă casele creştinilor din Irak pentru a-i constrânge să plece“, aminteşte Radio Vatican, potrivit Agerpres. Marele imam el-Tayeb a considerat atunci cuvintele Pontifului Roman „o intervenţie inacceptabilă în afacerile Egiptului“ şi a decretat întreruperea dialogului cu Sfântul Scaun până când papa nu-şi va cere public iertare pentru declaraţiile făcute, un gest pe care Benedict al XVI-lea, acum papă emerit, nu a considerat oportun să-l facă pe fondul dificultăţilor cu care se confruntă micile comunităţi creştine din Orientul Mijlociu.

Legăturile s-au ameliorat puţin câte puţin după preluarea pontificatului de către Papa Francisc, care a făcut din dialogul interconfesional una dintre priorităţile sale şi i-a salutat în mod special pe musulmani în 2013 cu ocazia sfârşitului Ramadanului.

De la sosirea sa, Papa Francisc şi-a multiplicat mesajele de toleranţă. Astfel, el a adus la Vatican trei familii musulmane siriene, în aprilie, de pe insula grecească Lesbos: „Eu nu aleg între creştini şi musulmani. (Toţi, n. red.) sunt fiii lui Dumnezeu“.

Personalitate de mare influenţă în jurisprudenţa islamică sunnită, prof. Ahmed el-Tayeb are un doctorat în filosofia islamică la Universitatea Sorbona din Paris şi a predat în diferite ţări majoritar musulmane.

Vizita la Papa Francisc a fost pregătită încă din februarie, când o delegaţie a Sfântului Scaun a efectuat o vizită la Universitatea Al-Azhar.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite