Ofensiva “diplomatică” a Bisericii Ortodoxe ruse în fostul spaţiu sovietic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recenta vizită a patriarhului Kirill în Ucraina a fost întâmpinată cu proteste înnăbuşite în faşă de autorităţi. Sub pretextul invocat de unire a creştinilor ortodocşi din ţară, mulţi ucrainieni văd o încercare de a întări influenţa Rusiei asupra Ucrainei. 

Opt activişti au fost arestaţi la Kiev pentru că au încercat să pună în scenă o piesă critică la adresa patriarhului rus chiar în apropierea catedralei Sfânta Sofia, pe care acesta urma s-o viziteze. Şi partidelor naţionaliste, care resping ferm propunerea patriarhului rus de a unifica bisericile ortodoxe rusă şi ucrainiană, li s-a interzis să demonstreze împotriva vizitei lui Kirill în mai multe oraşe, informează Radio Free Europe.

De partea sa, patriarhul rus a ales drumul către Dniepropetrovsk, în estul rusofon al ţării, înainte de a ajunge la Kiev, şi a evitat vestul cu vorbitori de ucrainiană şi orientare prooccidentală.

În Ucraina, unde 80% dintre locuitori se declară ortodocşi, există trei biserici ortodoxe care se luptă pentru credincioşi: Biserica Ortodoxă Ucrainiană care aparţine de Patriarhatul Moscovei, Biserica Ortodoxă Ucrainiană-Patriarhatul Kiev şi Biserica Autocefală Ortodoxă.

„Astăzi Biserica Ortodoxă Rusă este cea mai politizată şi este dependentă de ordinele politice ale Kremlinului. Mă tem că vizita lui Kirill nu va conduce la creşterea spirituală a credincioşilor”, susţine Igor Isichenko, arhiepiscop al Bisericii Autocefale Ortodoxe din Ucraina.

Patriarhul Kirill a lăudat noul guvern ucrainian şi pe preşedintele prorus Victor Ianukovici pentru performanţele sale economice şi politice. „Este evident că asistăm la o stabilizare politică şi economică a Ucrainei. Relaţiile cu lumea şi cu Rusia se întăresc, iar viaţa ucrainenilor se schimbă în bine”, a declarat el.

Ucraina are o mare importanţă pentru Patriarhatul Moscovei pentru că există numeroase parohii ortodoxe acolo. „Patriarhatul Moscovei se teme că-şi va pierde influenţa asupra unui număr mare de credincioşi din Ucraina în favoarea celorlalte biserici. Mulţi ucraineni au resentimente faţă de Patriarhatul Moscovei pentru că acesta a refuzat să acorde autonomia Bisericii Ortodoxe Ucrainene”, aşa explică Roman Lunkin, director al Centrului pentru Religie şi Lege de la Moscova, vizitele frecvente ale patriarhului rus în ţara vecină şi reacţiile pe care acestea le provoacă.

Potrivit sondajelor de opinie, patriarhatul Kievului atrage în prezent 14 milioane de credincioşi, în timp ce 9 milioane de ucraineni sunt înregistraţi ca enoriaşi ai unor lăcaşe în subordinea patriarhatului Moscovei.

Lobby prorus şi în Kazahstan

Vizita patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse (BOR) în Ucraina a fost precedată de o deplasare la începutul anului la Astana, capitala Kazahstanului. Aceasta a căpătat valenţe politice clare prin întâlnirea cu preşedintele Nursultan Nazarbaiev, în cadrul căreia i-a acordat acestuia cea mai înaltă distincţie a BOR, Ordinul Gloriei şi Onoarei.

La fel ca şi în Ucraina, patriarhul Kirill a lăudat autorităţile, de data aceasta  pentru „toleranţa religioasă şi cultivarea respectului reciproc” şi pentru „modul în care liderii kazahi abordează probleme precum răspândirea extremismului şi a terorismului”. El a participat şi la inaugurarea catedralei Uspensk, cea mai mare biserică ortodoxă din Asia Centrală, care simbolizează eforturile Bisericii ruse de a-şi menţine influenţa în Kazahstan după implantarea unor misionari romano-catolici şi protestanţi în nordul populat de ruşi.

Vizita patriarhului rus în Kazahstan survine într-un moment în care ortodoxia rusă se confruntă cu o criză şi în alte părţi ale spaţiului post-sovietic, mai ales în Ucraina şi în statele baltice, se arată într-o analiză realizată de Farkhad Sharip pentru Jamestown Foundation.

Combaterea valorilor vestice
 

Preşedintele kazah Nazarbaiev a salutat alături de oaspetele său nou-creata Uniune Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan şi a pledat pentru o uniune economică între aceste ţări. Mai mult, el a făcut apel la patriarhul Kirill să contracareze împreună valorile culturale „impuse de organizaţiile internaţionale”.

Nu întâmplător această declaraţie intră în logica conceptului de lume rusească  sau ortodoxă promovat în ultima vreme de Kremlin ca instrument de soft power. Odată cu venirea lui Putin la putere, elita rusă a mizat pe o cooperare cu Biserica Ortodoxă Rusă pentru promovarea valorilor sale culturale ca alternativă la ideile de democraţie occidentale. Chiar patriarhul rus Kirill a declarat că unica civilizaţie rusă ar trebui să se opună civilizaţiei vestice şi valorilor sale. 




În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite