VIDEO Zeci de oameni au protestat în Germania faţă de restricţiile impuse de autorităţi în contextul pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteste în Germania faţă de măsurile de restricţie 25 aprilie 2020 FOTO EPA-EFE
Proteste în Germania faţă de măsurile de restricţie 25 aprilie 2020 FOTO EPA-EFE

Zeci de oameni au protestat sâmbătă în centrul Berlinului împotriva restricţiilor impuse de autorităţi pentru combaterea răspândirii coronavirusului, relatează Reuters.

Protestarii au strigat: „Ne vrem viaţa înapoi", „Protejaţi drepturile constituţionale”, „Libertatea nu este totul, dar fără libertate, totul nu este nimic”. Totodată, au împărţit pliante cu „Rezistenţa democratică”, unde susţineau că noul coronavirus este doar o încercare de a acapara puterea prin răspândirea fricii. Mai mult, pliantele citau peste 120 de medici din întreaga lume dintre cei care pun la îndoială necesitatea măsurilor de restricţie.

Dacă unii manifestanţi au încercat să păstreze distanţa între ei, alţii nu au ţinut cont de reguli şi au format grupuri. Unii dintre ei au fost luaţi pe sus pe poliţie.

Poliţia a făcut peste 100 de arestări, potrivit unui anunţ făcut pe Twitter. Purtătorul de cuvânt al poliţiei a explicat că protestatarii aveau voie să distribuie pliantele, dar nu şi să ţină o demonstraţie publică.

Proteste în Germania faţă de măsurile de restricţie 25 aprilie 2020 FOTO EPA-EFE

„Pe timpuri de coronavirus şi potrivit regulilor de combatere a pandemiei, este obligaţia noastră să împiedicăm adunările”, a spus purtătorul de cuvânt al poliţiei care a precizat că 180 de ofiţeri au intervenit la faţa locului.

La fel ca multe alte state, Germania a impus restricţii pentru prevenirea răspândirii COVID-19 încă de pe data de 17 martie.

Curtea Constituţională din Germania a decis la începutul acestei luni că oamenii au dreptul să organizeze proteste dacă respectă regulile de distanţare socială, după ce activişti prodemocratici au susţinut că măsurile de carantină încalcă libertatea de adunare.

Proteste în Germania faţă de măsurile de restricţie 25 aprilie 2020 FOTO EPA-EFE

Unii au manifestat paşnic aşezaţi pe jos la distanţa reglementară, ţinând trandafiri albi în mâini ca referinţă la mişcarea de rezistenţă împotriva naziştilor.

„Ne-am adunat aici azi pentru a ne apăra opiniile. Pentru a ne proteja drepturile constituţionale, libertatea şi mai ales libertatea expresiei”, a spus o femeie.

Germania este pe locul cinci la numărul de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 după SUA, Spania, Italia şi Franţa, dar cu număr mai mic de decese, în condiţiile în care a testat devreme şi masiv.

Germania a raportat peste 156.000 de cazuri de coronavirus şi peste 5.800 de decese. Autorităţile au anunţat recent o relaxarea a restricţiilor începând cu luna mai.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite