Premieră pentru un fost preşedinte al Republicii a Cincea Franceze: Nicolas Sarkozy va fi judecat într-un dosar de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolas Sarkozy FOTO AFP
Nicolas Sarkozy FOTO AFP

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy (2007-2012) va fi judecat pentru coruperea unui înalt magistrat al Curţii de Casaţie, o afacere dezvăluită în urma unor interceptări telefonice.

Curtea de Casaţie a respins marţi ultimele recursuri formulate de Nicolas Sarkozy, de avocatul său Thierry Herzog şi de fostul înalt magistrat Gilbert Azibert în scopul evitării unui proces pentru „corupţie“ şi „trafic de influenţă“. Acest proces, care se anunţă o premieră pentru Nicolas Sarkozy, dar şi pentru un fost preşedinte al Republicii a Cincea, urmează să se desfăşoare la Paris lunile viitoare, informează AFP.

Fostul lider de la Elysee este suspectat că a încercat să obţină, la începutul lui 2014, prin intermediul lui Thierry Herzog, informaţii secrete de la Gilbert Azibert într-o procedură ce viza confiscarea agendelor sale în afacerea Bettencourt, privind donaţii acordate fostului partid de dreapta Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP) de către moştenitoarea grupului L'Oreal, Liliane Bettencourt.

La finalul procesului, în timpul căruia au avut loc numeroase recursuri, judecătorii francezi au ordonat la 26 martie 2018 un proces pentru „corupţie“ şi „trafic de influenţă“ împotriva a trei persoane, conform rechizitoriului Parchetului Naţional Financiar (PNF) din octombrie 2017. Herzog şi Azibert vor fi judecaţi la rândul lor pentru „încălcarea secretului profesional“.

Afacerea îşi are originea în interceptări ale apelurilor telefonice ale fostului preşedinte francez, ordonate într-o altă anchetă, cea privind acuzaţii de finanţare campaniei sale din 2007 via Libia.

În vârstă de 64 de ani, Sarkozy s-a retras din politică la sfârşitul anului 2016.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite